Asociaţia Română pentru Studii Baltice şi Nordice, conferinţă internaţională, la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea “Valahia” din Târgovişte, Asociaţia Română pentru Studii Baltice şi Nordice organizează în perioada 15-16 noiembrie 2018, la Centrul Internaţional de Conferinţe al universităţii (Corp K), a IX-a ediţie a conferinţei internaţionale dedicate studiilor baltice şi nordice în România, intitulată „100 YEARS SINCE MODERN INDEPENDENCE AND UNIFICATION”.

Asociaţia Română pentru Studii Baltice şi Nordice este cea mai importantă organizaţie implicată în promovarea studiilor scandinave în România.

„Obiectivul conferinţei este acela de a încuraja dezbaterile cu privire la acţiunile istorice, culturale, sociale, economice care au condus la obţinerea independenţei în regiunea Mării Baltice (Finlanda, Lituania, Estonia, Letonia şi Polonia), în Europa Centrală şi de Est (România, Cehoslovacia, Austria, Ungaria şi Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor – Iugoslavia) şi consecinţele reorganizării întregii regiuni, de la Marea Baltică la Marea Neagră şi Marea Adriatică”, se arată într-un comunicat al Universităţii Valahia din Târgovişte.

Programul conferinţei:

Joi, 15 noiembrie 2018

09.00 – 12.00 Înregistrarea participanţilor

10.00 – 10.15 Discursuri de deschidere

Moderator prof. univ. dr. habil. Silviu MILOIU

Conf. univ. dr. Călin Dinu OROS, Rectorul Universităţii „Valahia” din Târgovişte

E.S. Dl Arvydas POCIUS, Ambasadorul Republicii Lituania în România

10.15 – 11.00 Discurs I

Kari ALENIUS, Universitatea din Oulu - The Birth of Minority Legislation in the Newly Independent Finland and Estonia (1918–1920): A Comparative Analysis 

11.00 – 11.15 Pauză de cafea

11.15 – 13.15 Sesiunea 1

Historical processes contributing to and explaining the paths towards independence and unification in the Baltic Sea Region and East-Central Europe

13.30 – 14.45 Masă de prânz

14.45 – 16.15 Sesiunea 2

Representations of war, peace and change of the Baltic Sea Region and East-Central Europe

16.15 – 16.30 Pauză de cafea

16.30 – 17.30 Sesiunea 3

The Great War and the post-war settlements in the Baltic Sea Region and East-Central Europe

17.30 – 18.30 Adunarea generală a Asociaţiei Române pentru Studii Baltice şi Nordice

19.00 Cină

Vineri, 16 noiembrie 2018

9.30 – 12.00 Înregistrarea participanţilor

10.15 – 11.00 Discurs II

Octavian ŢÎCU, Institutul de Istorie, Academia de Ştiinţe a Moldovei - Baltic states and Bessarabia after Empires: some reflections on identity and statehood in 1917-1918 and 1990-1991

11.00 – 11.15 Pauză de cafea

11.15 – 13.00 Sesiunea 4

Security (national, regional, collective) and peace in the Baltic Sea Region and East-Central Europe following the end of the Great War 

13.00 – 13.30 Prezentare de carte

13.30 – 14.00 Închiderea conferinţei

Pentru informaţii suplimentare: https://balticnordic.hypotheses.org/conference2018

Mai multe pentru tine:
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ziare cu conținut fascist, distribuite în București, în zona Catedralei Naționale. Jandarmii l-au săltat pe bărbatul care le împărțea
Nicușor Dan, împreună cu familia la slujba de sfințire de la Catedralei Naționale. Cum a atrs atenția fiul cel mic al președintelui