100 de dosare pentru "Casa Verde" în Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO green-report.ro

Reprezentanţii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) au precizat că, în prima zi a perioadei de depunere a dosarelor de finanţare pentru persoane fizice în Programul „Casa Verde Clasic”, valoarea dosarelor depuse este de aproximativ 22,6 milioane lei.

Practic, valoarea reprezintă 37,65% din totalul bugetului de 60 de milioane de lei pentru persoanele fizice. Solicitanţii mai au la dispoziţie 37,4 milioane de lei, sumă care va fi disponibilă până la epuizare, sau până la finalul perioadei de depunere a dosarelor de finanţare, respectiv 24 octombrie.

La nivel naţional, din totalul celor 3.748 de dosare depuse la agenţiile teritoriale de mediu, cele mai multe (201) au fost consemnate în judeţul Prahova, urmat de judeţele Neamţ (169) şi Mureş (140).

De asemenea, peste 100 de dosare înregistrate s-au consemnat în Municipiul Bucureşti, precum şi în judeţele Argeş, Bacău, Botoşani, Dâmboviţa, Harghita, Mehedinţi, Olt, Sălaj, Suceava şi Vaslui.

La polul opus, s-au situat judeţele Constanţa (43 de dosare depuse), Maramureş (38) şi Brăila (36).

Bugetul de 60 de milioane de lei alocat pentru persoanele fizice în cadrul programului ar putea acoperi, în medie, solicitările de finanţare depuse de aproximativ 10.000 de persoane, iar dacă va fi cazul se poate vorbi despre o suplimentare a programului, dar numai o analiză a modului de desfăşurare din primele zile.

Programul „Casa Verde Clasic” a demarat în urmă cu două zile, după o pauză de cinci ani, cu sesiunea destinată persoanelor fizice. Dosarele pot fi depuse în perioada 10 - 24 octombrie, la sediile agenţiilor pentru protecţia mediului din judeţele de reşedinţă.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie