Un primar care i-a declarat război spitalului din oraş are COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: svnews.ro

Primarul municipiului Rădăuţi, din judeţul Suceava, Bogdan Loghin, s-a infectat cu SARS-CoV-2. Anterior, alesul local a anunţat că este nemulţumit de modul în care este administrat spitalul din localitate şi a anunţat că-i va trimite pe angajaţii primăriei ca să verifice unitatea medicală.

Primarul municipiului Rădăuţi, Bogdan Loghin, a anunţat că este infectat cu SARS-CoV-2, motiv pentru care s-a izolat la domiciliu pentru următoarele 14 zile. 

Surse din anturajul său spun că alesul local are o formă uşoară de COVID-19 şi că deocamdată nu are nevoie de spitalizare.

În urmă cu o săptămână, Bogdan Loghin care se află la primul mandat a anunţat că va trimite trei angajaţi din primărie să facă un control la Spitalul din Rădăuţi pentru a verifica modul în care s-au făcut gărzile şi unele angajări. 

„Am semnat o dispoziţie prin care trei membri din cadrul Primăriei vor efectua un control la Spitalul Municipal. Se va controla tot ce înseamnă angajări şi modul cum s-au organizat concursurile în 2020. 

Am cerut asta pentru că am avut anumite reclamaţii. Am mai avut reclamaţii care mi se par extraordinar de grave pentru că dacă se adeveresc înseamnă atentat la siguranţa cetăţeanului cu privire la gărzi. De aceea verificăm toate gărzile care au fost făcute la Spitalul Municipal şi cu ce personal au fost efectuate. 

Pentru că am înţeles că la un moment dat la urgenţă gărzile au fost asigurate de medici dermatologi. Gândiţi-vă dacă vine cineva cu un stop cardiac ce altceva poate să facă acel medic cu toată buna lui credinţă. Să-i facă o frecţie cu cremă ce poate să-i facă?”, a  spus Loghin într-o conferinţă de presă.

Primarul Bogdan Loghin le solicită salariaţilor din instituţiile subordonate să se alinieze la modul lui de gândire. Primarul a declarat: „Vreau să înţeleagă toată lumea că rădăuţenii au ales un mod de gândire nou, au ales modul de gândire al lui Bogdan Loghin. Vreau ca toată lumea şi mă refer în primul rând la instituţiile subordonate primăriei să se alinieze în această direcţie.” 

Surse neoficiale susţin că, de fapt, primarul vrea să-l înlocuiască din funcţie pe managerul spitalului Traian Andronache, pentru că-l consideră mâna dreaptă a fostului primar Nistor Tătar. Spitalul se află în subordinea primăriei. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Informaţiile omise în cazul infirmierei care leşină după ce s-a vaccinat împotriva COVID-19 VIDEO

Proiect unic în România, după 1989. Construirea unui oraş de la zero, în Staţiunea Padina-Peştera

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi