Bilanţ COVID: Peste 5.000 de cazuri noi. Puţine teste prelucrate în ultimele 24 de ore. Câţi pacienţi sunt internaţi la ATI
0Un număr de 5.009 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 a fost înregistrat în ultimele 24 de ore, bilanţul total al infectărilor ajungând astfel la 598.792. În ultima zi au murit 155 de pacienţi, iar un număr de 1.252 de persoane sunt internate la ATI. În ultimele 24 de ore au fost prelucrate 23.834 de teste.
„Până astăzi, 22 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 598.792 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 508.979 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 5.009 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19)”, arată GCS.
Până astăzi, 14.636 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
„În intervalul 21.12.2020 (10:00) – 22.12.2020 (10:00) au fost raportate 155 de decese (101 bărbaţi şi 54 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus”, se arată în comunicat.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.117. Dintre acestea, 1.252 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.630.874 de teste. Dintre acestea, 23.834 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.036 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 7.798 la cerere.
Incidenţa cumulată a cazurilor pe judeţe
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcţiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului Bucureşti şi al judeţelor:
Pe teritoriul României, 40.211 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.412 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 57.815 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 162 de persoane.
Situaţia românilor infectaţi în străinătate
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 7.043 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.938 în Italia, 1.290 în Spania, 167 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.085 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 4 în Suedia, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 11 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 2 în Muntenegru şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt şi Federaţia Rusă.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 128 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo şi unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.