Petrecerile corporative cu ocazia sărbătorilor de iarnă, interzise în municipiul Chişinău
0Organizarea evenimentelor şi ceremoniilor festive sau corporative, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi Revelion, în toate unităţile de alimentare publică, precum şi în instituţii, la locul de serviciu, indiferent de statutul juridic public sau privat este interzisă începând de astăzi 22 decembrie, până pe 15 ianuarie, transmite IPN.
De asemenea, se interzice desfăşurarea tuturor acţiunilor artistice şi distractive, dansurile şi concursurile, alte genuri de divertisment cu prilejul sărbătorilor de iarnă. O decizie în acest sens a fost adoptată luni de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chişinău (CESP).
Într-o reacţie, Asociaţia Naţională a Restaurantelor şi Localurilor de Agrement (MĂR), a menţionat că „toate aceste restricţii, adoptate la emoţii sau ca justificare, nu fac decât să lase fără „pâine” peste 50 de mii de familii, care se hrănesc din lucrul în domeniul HoReCa. Şi când spun fără pâine, e chiar la modul cel mai serios. Pentru că s-a tăiat şi bătut în HoReCa, dar ajutor sau compensare pentru pierderile oamenilor nu au fost. Niciun bănuţ. De asta, când mai ridicaţi cheia, ca să închideţi localurile de alimentaţie publică, fiţi buni şi susţineţi oamenii pe care îi lăsaţi fără salariu şi afacerile pe care le ruinaţi”.
Autorităţile administraţiei publice locale au menţinut starea de urgenţă în sănătate publică şi au reiterat obligativitatea purtării măştilor de protecţie în toate spaţiile publice deschise şi închise, pe întreg teritoriul municipiul Chişinău, inclusiv în transportul public. Masca trebuie să acopere atât gura cât şi nasul.