Un autocar în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat pe E85, în Suceava

0
Publicat:

Un autocar s-a răsturnat, joi dimineaţă, pe marginea drumului european E85, pe raza localităţii Roşiori din comuna Forăşti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Răniții au fost transportați la spital FOTO ISU Suceava

Potrivit acestora, în accident sunt şapte persoane implicate, printre care doi minori.

Intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Persoanele implicate în evenimentul rutier au fost evaluate de către echipajele medicale şi paramedicale", au precizat oficialii ISU.

Un bărbat de 48 de ani şi un adolescent de 15 ani au fost transportaţi la spital pentru investigaţii suplimentare. Celelalte persoane implicate în accident au fost preluate de un alt autocar şi vor fi duse la destinaţie. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele