Trei morţi, printre care şi un copil, în urma unui accident produs pe şoseaua de centură a Sucevei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambii pasageri şi şoferul camionului au murit în accidentul produs la intrarea în municipiul Suceava FOTO Arhivă Adevărul

Trei persoane, între care un copil, au murit, sâmbătă seară, după ce camionul în care se aflau şi care circula pe DN 17 a intrat într-un zid de pe şantierul şoselei de centură a municipiului Suceava, cel mai probabil accidentul petrecându-se din cauza ceţii.

Accidentul s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 18.45, pe DN 17, la intrarea în municipiul Suceava, unde se construieşte un zid de susţinere pentru un pod al viitoarei şosele de centură, traficul în acea zonă fiind deviat, iar în zonă existând semnalizări, informează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Suceava, Ionuţ Epureanu, un camion încărcat cu lemne în cabina căruia se aflau şoferul, un alt bărbat şi un copil de 7 ani a intrat frontal în zidul respectiv, cel mai probabil din cauza ceţii.

În urma impactului, toate cele trei persoane au murit, pentru scoaterea acestora intervenind mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), inclusiv echipaje de descarcerare, încercându-se îndepărtarea remorcii cu lemne, pentru ca echipajele de intervenţie să aibă acces la cabina camionului, unde victimele sunt prinse sub lemne.

În urma accidentului, traficul la intrarea în municipiul Suceava se desfăşoară cu dificultate, pe un singur fir, alternativ, coloanele de maşini întinzându-se pe o distanţă de câţiva kilometri.

Mai multe pentru tine:
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
O convorbire telefonică tensionată și un eluziv Premiu Nobel pentru Pace. Cum s-a destrămat relația dintre Trump și Modi
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Cheltuieli record în administrație. Deficitul bugetar crește, analiștii avertizează asupra impactului austerității
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO