Suceava: Portret/ Andreea Răducan, gimnasta care a dus România la Sydney

Talentata moldoveancă a fost medaliată cu aur pe echipe şi argint la sărituri la Jocurile Olimpice din 2000, iar acum este comentator sportiv.

În copilărie îi plăcea să viziteze Grădina Botanică din Bârlad, oraşul natal din judeţul Vaslui, şi să-i privească la televizor pe marii sportivi. Chiar dacă de la 4 ani a început antrenamentel la o şcoală din oraş, abia în 1996, când avea 13 ani, a fost chemată să se alăture echipei naţionale de junioare de la Oneşti. Până atunci însă câştigase toate medaliile posibile de la competiţiile şi concursurile desfăşurate în Bârlad.

Despărţirea de copilărie

„Mi-a fost foarte greu pentru că am fost departe de părinţi de mică. Îmi dau seama cât de mult am muncit ca să ajung să mă cunoască o lume întreagă. Chiar dacă uneori  mi-aş fi dorit o copilărie normală, acum ştiu că aşa mi-a fost scris“, mărturiseşte Andreea Răducan. Ajunsă la Oneşti, s-a pregătit atât de bine, încât după doar doi ani a ajuns în lotul naţional de la Deva.

De aici, spune ea, s-a despărţit definitiv de copilărie. Viaţa de gimnastă nu a fost niciodată uşoară, ci a semănat cu un fel de armată la alte standarde, care au disciplinat-o şi au călit-o pentru viitor. Cum româncele erau cunoscute peste hotare de către toţi sportivii şi comentatorii ca fiind bune doar la tehnică şi slabe la planul artistic, Andreea Răducan i-a uimit pe toţi cu un deosebit talent.
Asta pentru că ea dansa în timpul exerciţiilor şi a făcut în scurt timp o impresie foarte bună.

Împreună cu Simona Amânar şi Maria Olaru, Andreea a urcat România pe cele mai înalte trepte şi a lăsat în memoria românilor un fel de „a fost odată ca niciodată“.

Vrea să-şi revendice medalia

Trei românce au cucerit podiumul lumii La Sydney, în 2000. Deoarece a fost descalificată dintr-un motiv pe care nici acum nu-l înţelege, Andreea speră ca într-o zi să-şi revendice premiul meritat.

„Aştept o perioadă prielnică pentru un demers oficial în această direcţie. Eu ştiu doar că m-am dus acolo şi am dat tot ce-a fost mai bun din mine. Eram o copilă, nu ştiam ce se întâmplă, dar mă bucur că românii au fost alături de mine. Acesta este adevăratul premiu pentru mine“, povesteşte olimpica.

Cu toate acestea, gustul amărui al victoriei anulate de atunci o mai încearcă şi acum. În prezent, este comentator sportiv şi, deşi i s-au făcut oferte tentante, spune că nu este pregătită să antreneze. Simte că trebuie să facă şi alte lucruri, care i-au lipsit în tot acest timp. Are de gând să călătorească şi să-şi întemeieze o familie. Dacă ar avea o fetiţă, tot spre gimnastică ar îndrepta-o.

Profil
Născută. 30 septembrie 1983, Bârlad, judeţul Vaslui.
Studii. A absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea de Vest,  Timişoara.
Familie. Este necăsătorită.

Întrebări şi răspunsuri
Care sunt locurile pe care le-ai ocupat pe podium în copilărie?
La Campionatele Europene de Juniori am luat locul 4 la individual compus, locul 2 la bârnă si 3 la sol. La Campionatul Naţional am ocupat locul 3 la individual compus. În anul 1999, la Campionatele Mondiale, locul 1 la echipe, locul 1 la sol, locul 2 la bârnă, locul 5 la individual compus, iar la Campionatul Naţional locul 2 la individual compus. Au urmat, bineînţeles, Olimpiadele de la Sydney, unde am obţinut  locul 1 la echipe, locul 1 la individual compus. Acolo am fost şi descalificată din cauza unor pastile de tuse, apoi locul 2 la sărituri şi locul 7 la sol. Până la Campionatul Mondial din 2002 au fost multe medalii.

Ce-i place
Îi face multă plăcere să ajute copiii care au talent la sport şi pe care îi încurajează să se antreneze, mai ales când vine vorba de gimnastică. Este convinsă că preţul plătit pentru performanţă nu este prea mare.

Ce nu-i place
Nu suportă adulţii care înspăimântă copiii şi nu i-a plăcut niciodată să stea departe de părinţi. Cu toate acestea, recunoaşte că sunt puţine clipele petrecute în familie la Bârlad şi regretă jocurile din jurul blocului, care n-au avut loc mai niciodată.