Poliţist reţinut după ce şi-a agresat doi colegi care veniseră să verifice împrejurările în care lovise o maşină parcată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva

Un poliţist a fost reţinut de procurorii suceveni, după ce a lovit un autoturism care era parcat şi a părăsit locul faptei, iar când a fost găsit de un echipaj care dorea să lămurească împrejurările în care a avut loc evenimentul, i-a agresat şi i-a ameninţat pe agenţi. El a refuzat să fie testat cu etilotestul şi să-i fie recoltate probe de sânge.

Un poliţist a fost reţinut de procurorii suceveni, după ce a lovit un autoturism care era parcat şi a părăsit locul faptei, iar când a fost găsit de un echipaj care dorea să lămurească împrejurările în care a avut loc evenimentul, i-a agresat şi i-a ameninţat pe agenţi. El a refuzat să fie testat cu etilotestul şi să-i fie recoltate probe de sânge.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că a fost reţinut pentru 24 de ore un bărbat, care are calitatea de lucrător de poliţie, el fiind cercetat cu privire la săvârşirea a două infracţiuni de ultraj şi a infracţiunii de refuz de prelevare mostre biologice.

Procurorii au stabilit că pe data de 22 octombrie, în jurul orei 19.30, bărbatul, care emana miros de alcool, conducea un autoturism pe un drum public din zona urbană a judeţului Suceava, iar la un moment dat a tamponat şi avariat un alt autoturism, parcat în mod regulamentar. După incident, el a coborât din autoturism, însă nu i-a permis proprietarului maşinii avariate să fotografieze urmările accidentului şi a părăsit zona, iar la scurt timp, a fost identificat de o patrulă de poliţie în timp ce se afla în autoturism, în apropierea blocului în care locuieşte.

“După ce a coborât de la volanul autoturismului, fiind interpelat şi somat legal să se oprească şi să însoţească organele de poliţie pentru clarificări legate de tamponarea petrecută cu puţin timp în urmă, suspectul a agresat fizic pe unul dintre agenţii de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, lovindu-l cu palma sau pumnul în zona tâmplei şi spărgându-i ochelarii de vedere. Ulterior, l-a lovit pe acelaşi agent de poliţie cu piciorul, de mai multe ori în zona tibiei stângi”, se arată în comunicat.

Procurorii au mai precizat că bărbatul respectiv l-a ameninţat pe agentul de poliţie cu moartea, cu acte de violenţă şi cu destituirea din funcţie, iar pe un alt agent de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, coleg de echipaj cu primul agent de poliţie, l-a ameninţat cu destituirea din funcţie.

La aceeaşi dată, deşi condusese autoturismul pe drumurile publice, bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest şi mai apoi să-i fie prelevate mostre biologice de sânge în faţa medicului de gardă de la o unitate medicală, la solicitarea repetată a poliţiştilor.

Cazul este anchetat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul IPJ Suceava – Biroul Control Intern.

Mai multe pentru tine:
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort