Ortodocşii şi catolicii se reunesc în pelerinaj de Sfânta Maria la mănăstirile din Putna şi Cacica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Basilica Minor de la Cacica

Suceava este de astăzi şi până mâine polul credinţei, atât pentru catolici, cât şi pentru ortodocşi. Mii de pelerini din toată ţara sunt aşteptaţi să participe la slujbele oficiate la Basilica Minor din Cacica şi la Mănăstirea Putna.

Manifestările religioase încep încă din această după-amiază, iar pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, vor atinge apogeul.

În această seară, de la ora 18:00, la Mănăstirea Putna, va avea loc o slujbă de priveghere, urmată de slujba Prohodului Maicii Domnului.

La finalul slujbei Prohodului Maicii Domnului, în jurul mănăstirii se va organiza o procesiune cu sfântul epitaf, prapuri, cruci şi felinare, în glasul clopotelor şi al toacei.

La Cacica, o parte dintre pelerini au ajuns pe biciclete, în cadrul unui program care tinde să se permanentizeze.

Tot astăzi, de la la ora 22:00, va avea loc momentul de Priveghere Mariană, urmat de procesiunea cu lumânări în jurul bisericii, la care iau parte mii de pelerini veniţi din toată ţara.

Mâine, în cele două lăcaşuri sfinte vor avea loc slujbe religioase.

La Mănăstirea Putna slujba va fi oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu un sobor numeros de preoţi, printre oaspeţi urmând să se numere şi PS Meletie, Episcop al Hotinului.

Slujba de la Cacica va fi oficiată de episcopul de Iaşi, PS Petru Gherghel, împreună cu un sobor de preoţi.

Citeşte şi:

Concert de muzică simfonică în Salina de la Cacica

Picturi noi la hramul Mănăstirii Putna

Sărbătoarea Mariei Mari a adunat mii de credincioși

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete