Impact violent între o mașină și un tren la Suceava. Două persoane au fost rănite

0
Publicat:

Două persoane au fost rănite, în noaptea de marți spre miercuri, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren, la o trecere la nivel cu calea ferată între localitățile Verești și Văratec, au anunțat reprezentanții ISU Suceava.

O mașină a fost lovită de tren în Suceava FOTO: ISU Suceava

Potrivit ISU Suceava, la fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și două ambulanțe SMURD: una cu echipaj de prim-ajutor (EPA) și una de Terapie Intensivă Mobilă (TIM).

Reprezentanții ISU au precizat că în mașină se aflau doi bărbați, răniți în urma impactului. „În autoturism se aflau două persoane, care au fost rănite. Victimele (bărbați), conștiente și cooperante, au fost preluate pentru acordarea primului ajutor medical”, au transmis oficialii, citați de Agerpres.

După evaluarea medicală, doar unul dintre bărbați a acceptat transportul la spital. „Ulterior, o singură persoană a fost transportată la spital, cealaltă refuzând transportul la o unitate spitalicească”, a mai precizat ISU.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume