Copil de 12 ani, lovit la cap de o poartă de fotbal care s-a prăbuşit peste el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil de 12 ani din comuna suceveană Dărmăneşti a fost lovit la cap de o poartă de fotbal care s-a prăbuşit peste el. Băiatul juca fotbal, împreună cu alţi colegi, după ce a terminat cursurile.

Incident grav pe terenul de fotbal în comuna Dărmăneşti, judeţul Suceava. Marţi, în jurul orei 16.00, o poartă metalică s-a prăbuşit peste un copil de 12 ani, acesta suferind o rană la nivelul capului.

Incidentul s-a produs după orele de curs, în timp ce băiatul juca fotbal cu mai mulţi colegi. Copii se jucau pe terenul de fotbal al comunei, unde profesorul de sport al şcolii a amplasat două porţi de dimensiuni mai mici pe care le folosea în timpul orelor de educaţie fizică, a explicat primarul comunei Dărmăneşti, Dan Chidoveţ.

Copilul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe "Sf. Ioan cel Nou" Suceava unde a primit îngrijiri medicale, iar în prezent se află în afara oricărui pericol.

Conducerea şcolii va demara o anchetă pentru a stabili condiţiile în care s-a produs incidentul.

Alte ştiri din Suceava:

Soluţiile autorităţilor pentru Zidul Morţii: circulaţie giratorie, parapeţi între sensuri, suplimentarea semnalizării rutieră

VIDEO Şi-a dat foc la casă în timp ce sărbătorea Revelionul pe stil vechi

Aeroportul Suceava a fost închis pentru modernizarea pistei, turnului de control şi sistemului de navigaţie şi balizaj

FOTO Părăsită de iubit, o stripteuză s-a sinucis lângă fereastra de la parter

FOTO Doliu în Suceava. Cu candele în mâini, sucevenii au cerut demolarea Zidului Morţii. Victimele, aplaudate de protestatari

„Aici se moare!”, mesajul cu care şoferii suceveni vor să demoleze Zidul Morţii

Măsurile luate de autorităţi la "zidul morţii": benzi rezonatoare şi lămpi luminoase suplimentare

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete