Comuna din România unde peste 11% dintre localnici sunt asistați social

0
Publicat:

Primăria din Valea Moldovei, județul Suceava, plătește ajutoare sociale în valoare de peste 228.000 de lei lunar, în medie 427 de lei de persoană, iar 80% din beneficiari sunt romi.

Valea Moldovei, imagine de ansamblu FOTO Alina Iosif

Valea Moldovei este comuna cu cei mai mulți asistați sociali din județul Suceava.

11,16% din localnicii de aici, adică 536 de persoane din totalul de 4.800, primesc ajutoare sociale.

Primarul comunei, Romică Floriștean, ne-a declarat că peste 80% dintre aceștia sunt din satul Mironu, sat de romi.

Aceștia efectiv nu își pot găsi un loc de muncă. Edilul povestește că oamenii mai lucrează zilieri dar o parte dintre ei, pe timp de vară, pleacă la muncă în Occident, mai ales în Germania – în agricultură.

În lunile de iarnă și de primăvară, ei vin acasă, la Valea Moldovei, și își depun actele la primărie pentru a încasa ajutor social. Este vorba despre familii foarte sărace și cu copii mulți.

Primarul localității spune însă că nu au fost probleme în ultima vreme cu romii și că aceștia își lasă copiii la școală, spre deosebire de romii din alte comune.

Edilul face demersuri pentru ca localitatea să mai primească un microbuz școlar pentru transportul acestor copii, vrea să betoneze drumurile din satul de romi și să ridice anul acesta și un dispensar medical la Mironu.

Romică Floriștean mărturisește că discută mereu cu romii, le întinde o mână de ajutor, dar acești oameni au nevoie de locuri de muncă și de un venit decent. Edilul spune că până acum, la Valea Moldovei și în zonă s-au făcut prea puține lucruri pentru acești oameni.

Județul Suceava se află pe locul 8 la nivel național, în ceea ce privește numărul de asistați social.

Ajutorul social reprezintă o formă prin care statul acordă sprijin financiar persoanelor care se află într-o situație economică dificilă și fără surse de venit.

Beneficiarii trebuie să fie cetățeni români cu vârsta de peste 18 ani.

Școală nouă din Valea Moldovei FOTO Alina Iosif
Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
În sfârșit, o poziție! Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială