Violenţă în familie. Două ordine de protecţie, emise de poliţişti pe numele unor scandalagii din Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Slobozia au emis, zilele trecute, două ordine de protecţie provizorii, pe numele a doi bărbaţi, de 29 şi 30 de ani, implicaţi în scandaluri de violenţă în familie.

În primul caz, oamenii legii au întocmit dosar penal pe numele unui bărbat de 29 de ani, din municipiul Slobozia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. Acesta a fost reclamat că şi-ar fi agresat concubina, o femeie în vârstă de 36 de ani, din localitatea Bărbuleşti.

În cel de-al doilea caz, un bărbat de 30 de ani, din localitatea Gheorghe Doja, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie şi distrugere, după ce, în timpul unor discuţii aprinse cu soţia a lovit-o şi i-ar fi distrus documentele personale. În ambele cazuri au fost întocmite formularele de evaluare a riscului, fiind impusă măsura emiterii ordinelor de protecţie provizorii pe o perioadă de 5 zile.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”