Slobozia: Ela Stoica - Pictează cu sufletul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasionată de pictură, adolescenta a ales să devină artist plastic. Crede cu putere în talentul său şi îşi doreşte ca operele sale să devină apreciate peste tot în lume.

Dragostea pentru pictură a moştenit-o de la tatăl său care şi-a dorit să devină pictor, însă i-a fost greu să îşi realizeze visul. Ambiţioasă şi dornică de a-l face pe părintele ei fericit, Ela a decis că trebuie să urmeze cursurile unui liceu cu profil artistic. La 15 ani a plecat din Tecuciul natal, pentru a veni la Slobozia să studieze artele plastice.

„La noi în Tecuci nu este liceu de artă, iar la Galaţi ai mei nu au vrut să mă lase. Am venit la Slobozia la o mătuşă şi m-am înscris la liceul de aici. Sunt bucuroasă că am făcut această alegere, pentru că atât colegii, cât şi profesorii sunt foarte buni”, spune adolescenta.

Transpune stările sufleteşti în tablouri

Mânuită de Ela, pensula împrăştie culoarea pe pânza şevaletului în forme şi linii inedite, toate izvotâte din sufletul său. Fiecare compoziţie a artistei întruchipează, într-un mod abstract, stările şi trăirile interioare ale adolescentei.

 Picturile sale abundă de trecerea de la culori calde la culori reci, care se amestecă şi se îmbină, reuşind astfel să redea ceea ce artista simte în momentul în care se apucă de lucru.

„Contez foarte mult pe imagine şi compoziţie abstractă. Eu pictez ceea ce simt, transmit stările mele, emoţiile în fiecare planşă. Aşa îmi place să lucrez”, motivează adolescenta cu suflet de arist.

Citiţi mai multe amănunte în „Adevărul de Seară“ Slobozia de astăzi !

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile