Slobozia: Bugetarii ialomiţeni îşi fac bagajele. Pleacă în şomaj.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe sute de salariaţi din instituţiile judeţene vor fi măturaţi, în perioada următoare, urmare a restructurărilor anunţate de Executiv.

Valul de disponibilizări se va resimţi cel mai puternic în municipiul reşedinţă de judeţ, oraş în care îşi au sediile toate instituţiile deconcentrate. Numai de la Primăria Slobozia vor pleca mai bine de o sută de funcţionari. Dacă la aceştia s-ar adăuga şi agenţii de pază din cadrul Poliţiei Comunitare, numărul viitorilor disponibilizaţi ar ajunge la 250.

Soluţie salvatoare

O situaţie aparte se regăseşte în cadrul Poliţiei Comunitare. Cei 140 de agenţi de pază de la Poliţia Comunitară riscă să fie concediaţi, deşi se autofinanţează.

„Serviciul de pază este autofinanţat şi chiar aduce beneficii comunităţii locale pentru că, spre exemplu, la inundaţiile din 2006 i-am scos la consolidarea digului de pe râul Ialomiţa, fără a avea pretenţii financiare“, spune Laurenţiu Abaza, directorul Poliţiei Comunitare, care mai precizează că se fac demersuri pentru înfiinţarea unei societăţi de pază private în care Consiliul Local să fie acţionar majoritar.

„Dacă se desfiinţează serviciul de pază vom pierde toate contractele, însă clienţii noştri vor angaja alte firme de pază, care, probabil, au tarife mai mari şi, astfel, reducerile dictate de Boc vor deveni automat majorări de costuri“, explică Marian Bîrsan, liderul de sindicat al poliţiştilor comunitari.

Cod roşu la Administrarea Domeniului Public

Cel mai afectat serviciu din cadrul Primăriei Slobozia pare a fi, după declaraţiile liderului de sindicat Valentin Matache, Direcţia de Administrare a Domeniului Public(DADP). Ion Ştefan, directorul serviciului recunoaşte că direcţia pe care o păstoreşte trece printr-o situaţie dificilă, dar că, în ciuda acestui fapt, îşi va mobiliza angajaţii, astfel încât timpul de execuţie şi calitatea lucrărilor să nu fie afectate de disponibilizările anunţate.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat