Ruinele unei clădiri medievale, în orașul unde s-a născut Mihai Viteazul

0
Publicat:

Arheologii au descoperit recent ruinele unei clădiri medievale la „Orașul de Floci”. În această perioadă, cercetările arheologice continuă în situl medieval din Bărăgan, în apropierea localității Giurgeni.

Descoperire de excepție a arheologilor la Orașul de Floci FOTO Muzeul Județean Ialomița

În cadrul programelor multianuale de cercetare sistematică, specialiștii Muzeului Județean Ialomița fac săpături într-o zonă din parcul arheologic Orașul de Floci, în care, în anul 2017, au fost evidențiate primele urme ale unui edificiu de mari dimensiuni.

O clădire de la sfârșitul anilor 1500

Lucrările, coordonate de dr. Daniela Mihai, de la Institutul Naţional al Patrimoniului și de Radu Coman, arheolog la Muzeul Județean Ialomița, au scos la suprafață noi indicii care arată că este vorba despre o clădire impozantă pentru acele vremuri (sfârșitul anilor 1500-începutul anilor 1600). Are o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, cel puțin un etaj și pivniță.

Ruinele unei așezări medievale au fost descoperite în Bărăgan FOTO MJ Ialomița

"Toate acestea duc la concluzia că era sediul administrativ al târgului, al „județului” (sau „judelui”), adică acela care conducea treburile așezării, ajutat de 12 „pârgari”, aleși din rândul târgoveților. Ar fi echivalentul de astăzi al primarului și consilierilor locali", spun specialiștii Muzeului Județean Ialomița.

Singurul loc din țară peste care nu s-a suprapus o așezare modernă

Conform Muzeului Județean Ialomița, această descoperire arheologică atestă o dată în plus importanța pe care o avea Orașul de Floci în Evul Mediu în Țara Românească. Este singurul loc medieval din țară peste care nu s-a suprapus nicio așezare modernă, fapt pentru care întreaga suprafață de 80 de hectare poate fi cercetată arheologic, rezultând posibilitatea reconstituirii unei organizări de tip urban.

Orașul în care s-a născut Mihai Viteazul

Aici, în oraşul dispărut de lângă localitatea ialomiţeană Giurgeni, s-a născut în anul 1558 domnitorul Mihai Viteazul.

Oraşul de Floci a avut un rol important în istoria economică şi politică a statului medieval din Ţara Românească – conform documentelor istorice, cele mai importante lucruri care se vindeau în singurul oraş medieval din Bărăgan erau blănurile de animale. Unica aşezare urbană din estul Câmpiei Române, în cursul secolelor XIV-XVIII a avut o importanţă strategică în controlul graniţei de est a ţării.

Săpături arheologice la situl din apropierea localității Giurgeni FOTO MJ Ialomița

Mihail Viteazul a avut o legătură directă cu Oraşul de Floci, conform cronicilor lui Ştefan Samuscovi, un cronicar luat la Curte de Mihai Viteazul în momentul în care a trecut în Transilvania, care consemnează următoarele lucruri: Măriei Sale îi plăcea întotdeauna să spună că este din oraşul de la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, adică de la Oraşul de Floci. Îi mai plăcea să spună că mama lui este de aici şi o chema Tudora. Atât el, cât şi mama sa erau nişte oameni bogaţi şi se îndeletniceau cu comerţul. Despre Mihai Viteazul sunt scrise foarte multe lucrări, iar pe cei neîncrezători îi invit să le citească“, a explicat Florin Vlad, managerul Muzeului Judeţean Ialomiţa.

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete