Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă de la Sfântul Munte Athos, adăpostită într-o biserică din Ţăndărei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Icoana păstrată la Ţăndărei a fost adusă din Muntele Athos

Sunt doi ani de când credincioşii Bisericii „Sfinţii Constantin şi Elena” din Ţăndărei se roagă la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă special pentru ei de la Sfântul Munte Athos. Legenda spune că această icoană ar fi scăpat de boli sute de credincioşi.

Icoana care a ajuns la Ţăndărei  a fost sfinţită în Mânăstirea Iviron din Muntele Athos şi este numită „Portăriţa”, deoarece în biserica unde a fost aşezată veghea pentru binele tuturor credincioşilor care veneau să se roage în incinta lăcaşului de cult.

Acum, ea este aşezată în paraclisul Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Ţăndărei, iar oamenii care vin să se roage la ea sunt cuprinşi de un sentiment de linişte.

Potrivit legendei, această icoană a fost pictată de 4 călugări pustnici, care au reuşit să o realizeze prin post şi rugăciune şi are o vechime de câteva sute de ani. Fiecare dintre credincioşii care se închină la ea are parte de linişte şi de bunăstare.

Aducerea la Ţăndărei a Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, de la Mânăstirea Iviron din Muntele Athos, a fost posibilă şi prin implicarea duhovnicului Atanasie, călugăr la o altă mânăstire amplasată pe Sfântul Munte, denumită Katounnakia.

Citiţi şi:

FOTO Legenda icoanei făcătoare de minuni de la mănăstirea Radu Negru, găsită miraculos în pântecul pământului

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG