DNA i-a interzis baronului PSD Ialomiţa, Silvian Ciupercă, să vină la serviciu. Procurorii îi aduc noi acuzaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silvian CIupercă este acuzat de DNA că a folosit acte false prin intermediul cărora au fost obţinute fonduri europene FOTO: adevarul.ro

Silvian Ciupercă, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, a ajuns din nou în vizorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. De această dată procurorii îl acuză de faptul că a folosit documente falsificate, prin intermediul cărora au fost obţinute fonduri europene. Surse judiciare susţin faptul că printre inculpaţi se numără şi funcţionari ai CJI.

În urmă cu mai bine de o lună, Silvian Ciupercă părăsea Arestul Central al Poliţiei Capitalei, fiind cercetat de DNA sub control judiciar. Proaspăt eliberat, el  şi-a reluat atribuţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa, însă cu prevederi clare din partea instanţei. Astfel, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, cei care l-au eliberat din arest i-au interzis să ia legătura cu inculpaţii şi martorii din dosarul penal deschis pe numele său. 

Deturnare de fonduri europene

După trei săptămâni de lucru, DNA a decis în urmă cu o săptămână ca raporturile de muncă ale lui Silvian Ciupercă în calitate de şef al CJI să înceteze. Potrivit ziarului Independent, DNA l-a pus din nou sub acuzare pe baronul PSD de Ialomiţa.  Procurorii anticorupţie îl acuză pe Ciupercă de faptul că ar fi folosit o serie de documente falsificate, în baza cărora a fost posibilă utilizarea de fonduri europene. Iar pentru a evita orice suspiciune, aceiaşi anchetatori i-au interzis lui Ciupercă exercitarea funcţiei până la data de 14 iunie 2015. 

Funcţionari CJI anchetaţi de DNA 

Ultimele date ale anchetei pe care Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis-o la Consiliul Judeţean Ialomiţa arată că numărul inculpaţilor urmăriţi penal în această cauză a ajuns la 20. Pe lângă cei cinci asupra cărora a fost pusă în mişcare acţiunea penală (Silvian Ciupercă, Cezar Vâlcan, Corina Trandafir, Liviu Muşat şi Mariana Vişan), alte 15 persoane au fost audiate în acest dosar.

Noii inculpaţi sunt funcţionari din cadrul Consiliului Judeţean Ialomiţa. Stadiul cercetărilor este în plină desfăşurare, procurorii urmând să dispună şi în cazul acestora măsurile legale care se impun.

66 de zile după gratii

Ancheta DNA la Consiliul Judeţean Ialomiţa a debutat în toamna anului trecut, când procurorii au descins la sediul instituţiei, cel al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia, precum şi al Agenţiei de Dezvoltare Regională – Sud Muntenia, din Călăraşi. În februarie 2015, Silvian Ciupercă  şi Cezar Vâlcan, şeful Direcţiei Achiziţii  şi Patrimoniu a CJI, au fost arestaţi preventiv în baza propunerii făcută de procurorul de caz. După 66 de zile de arest, cei doi au fost lăsaţi liberi, sub control judiciar. 

Citiţi şi:

Baronul PSD Silvian Ciupercă şi Marian Vanghelie, colegi de celulă în Arestul Central

Încă 30 de zile de arest pentru baronul PSD Silvian Ciupercă. DNA a cerut prelungirea reţinerii preventive

Percheziţii DNA, pe urmele baronului PSD Silvian Ciupercă, la Spitalul Judeţean Slobozia. Procurorii au ridicat mai multe acte

Cum a găsit succesul în viaţă baronul de Ialomiţa Silvian Ciupercă. De la un simplu profesor, la omul care controlează toată averea judeţului

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete