Acţiune preventivă la Feteşti şi Borduşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare FOTO: adevarul.ro

Pentru creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor din municipiul Feteşti, dar şi din comunele limitrofe, efectivele Poliţiei Municipiului Feteşti, au fost angrenate în executarea unor acţiuni în sistem integrat şi controale în locurile şi zonele de interes operativ din mediul urban şi rural.

Alături de poliţişti în acţiuni au fost angrenaţi şi reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.Prin asigurarea interoperabilităţii structurilor implicate, pe timpul desfăşurării acţiunilor specifice s-a urmărit prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise cu violenţă în zona localurilor publice, depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, date în consemn, precum şi constatarea în flagrant a altor fapte penale.    

Totodată s-a acţionat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul deşeurilor reciclabile şi din domeniul transporturilor rutiere de mărfuri, efectivele Poliţiei Municipiului Feteşti, în colaborare cu comisarii Gărzii de Mediu, au acţionat pe raza municipiului Feteşti şi a comunei Borduşani.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online