Video VIDEO Cozi la fasole şi huiduieli la finalul mesajului premierului Viorica Dăncilă, citit de prefect. Copiii au înfruntat gerul şi s-au bucurat de paradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manifestaţiile de 1 Decembrie, de la Slatina, nu au ieşit din tiparul obişnuit, deşi slătinenii s-au strâns în număr impresionant să sărbătorească. De la ei a venit şi gestul de la finalul mesajului premierului, căruia i-a dat citire prefectul.

Municipalitatea slătineană a încropit, până la urmă, pavajul din jurul statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi manifestările organizate de 1 Decembrie, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, s-au putut desfăşura în ceea ce va deveni o nouă piaţetă, zona din jurul statuii intrând în reabilitare de curând, urmele grabei fiind, în schimb, la tot pasul. Statuia domnitorului a coborât cu aproximativ doi metri faţă de ceea ce ştiau slătinenii, renunţându-se la soclu, dalele de piatră din jur au fost puse probabil doar pentru această zi, urmând să fie fixate ulterior, s-a adus chiar şi gazon, însă colţul dinspre magazinul Oltul a rămas încă şantier. „Ce mizerie, mă, toată vara n-au putut să facă asta!“, au tot constatat slătinenii aflaţi în drum spre Esplanadă.

Cei dornici să primească fularul tricolor, cocarda şi steguleţul au venit în zona statuii domnitorului încă de la 8,30. La ora 9,30 fulare nu se mai găseau (au fost, au spus reprezentanţii Primăriei Slatina, 2.000 bucăţi), în schimb copiii pe care părinţii i-au adus cât mai aproape de ora 10,00, pentru a evita să stea un timp îndelungat în frig (au fost minus 9 grade Celsius la Slatina), au mai primit steluguleţe (comandate în număr dublu, aproximativ 4.000).

Parada militară de la Slatina, cu ocazia Centenarului Marii Uniri

Ceremonialul religios a fost oficiat de un sobor de preoţi, nefiind condus, în schimb, de episcopul Slatinei şi Romanaţilor, care a lipsit. Depunerea de coroane a urmat acelaşi scenariu din fiecare an, locul în care s-au aşezat oficialităţile fiind schimbat, astfel că politicienii au stat faţă-n faţă cu domnitorul.

Slătinenii au marcat cu huiduieli finalul mesajului Viorica Dăncilă, citit de prefect


Un moment la care organizatorii manifestărilor nu s-au aşteptat au fost huiduielile, e drept, firave, de la finalul mesajului premierului Viorica Dăcilă, căruia i-a dat citire prefectul Silviu Neacşu, deşi în curprinsul mesajului se vorbea de „pace politică“, de obiective etc.


Nici parada militară nu a fost la fel de bogată ca anul trecut, copiii uitându-se zadarnic după tancuri. „Dar de ce nu vin, că anul trecut au venit?“, şi-au tot întrebat, descumpăniţi, părinţii.

„E tradiţie, da, şi e frumos“

Odată încheiată şi parada, puhoiul de lume s-a revărsat către zona Esplanadă, unde s-au împărţit 4.000 porţii de fasole şi vin fiert. S-au format două cozi impresionante, însă poliţiştii locali au organizat totul astfel încât timpul de aşteptare să fie foarte mic şi să nu apară incidente, cei care au încercat să sară peste rând fiind prompt avertizaţi.


„E tradiţie, da, ne bucurăm, e frumos, venim an de an“, au spus slătinenii care în scurt timp nu au mai găsit locuri la mesele puţine aranjate pentru cei care au stat la coadă pentru fasole.

Slătinenii care au venit însoţiţi de copii au trecut, aproape obligatoriu, şi pe la căsuţele cu vată de zahăr, gogoşi şi popcorn, cu promisiunea că „Venim şi când se aprind luminiţele, da?“, adică în această seară, când este programat şi un concert Fuego.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”