Slatina - ultimele pregătiri pentru amplasarea celui mai mare drapel din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imensul tricolor de la Slatina are o lungime de 27 de metri şi lăţime de 15 metri

La Slatina continuă pregătirile pentru marele moment al zilei de sâmbătă – 1 Decembrie, când, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale, autorităţile locale vor inaugura cel mai mare drapel din România. Ridicat pe Dealul Grădişte, un simbol al oraşului, drapelul va întregi imaginea de ansamblu a zonei. Drapelul va putea fi văzut de la o distanţă de zeci de kilometri, mai ales că este dotat cu instalaţie de iluminat nocturn.

Pe dealul Grădişte din Slatina este o activitate intensă în vederea pregătirii celui mai aşteptat moment de sâmbătă – 1 Decembrie, respectiv inaugurarea celui mai mare drapel din ţară. Primăria urbei, cea care a avut iniţiativa, nu vrea să dea greş cu vreun amănunt, astfel că oameni ai instituţiei sunt aproape permanent la faţa locului.

Ieri au fost amplasate literele ce compun numele oraşului pe soclul înalt de 15 metri, placat cu granit de culoare maro şi neagră. Tot ieri au fost aduse şi montate cele trei secţiuni care alcătuiesc catargul de care va flutura drapelul, secţiuni cu lungimi de 6,5 metri (2 bucăţi, n.a.) şi una de 15 metri. La rândul său, tricolorul are dimensiuni impresionante: 27 metri lungime şi 15 metri lăţime. În total, înălţimea întregului edificiu cu tot cu steag este de 50 de metri.

 “Cei care doresc să participe, sâmbătă – 1 Decembrie, la momentul inaugurării drapelului, trebuie să ştie că totul va începe oficial la ora 9.00. Până atunci, primăria va pune gratis la dispoziţia oricui autobuze, între orele 8.00 - 9.00, acestea urmând a pleca din faţa magazinului Oltul spre Dealul Grădişte, locul de derulare a evenimentului. După încheierea festivităţilor oficiale se vor înmâna celor prezenţi certificate de participare la eveniment, în compania unui pahar de vin fiert”, a declarat viceprimarul Minel Prina.

Odată finalizate acţiunile oficiale de inaugurare, drapelul de la Slatina va putea fi văzut chiar şi de la o distanţă de zeci de kilometri, mai ales că soclul portdrapelului este prevăzut cu instalaţie de iluminat nocturnă. De menţionat că autorităţile au ţinut cu tot dinadinsul ca lucrarea să dăinuie, asfel că s-au montat instalaţii de balizaj şi paratrăsnet. Construirea portdrapelului a durat aproape toată luna noiembrie şi, conform autorităţilor, lucrarea a fost suportată de o firmă din subordinea Primăriei Slatina, respectiv Compania de Apă “Oltul”, care a scos din bugetul propriu aproape 50.000 euro.


 

Mai multe pentru tine:
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online