Sabin Bălaşa, pictorul oltean care a ştiut să-şi vândă scump opera. A pictat o frescă fără bani în satul natal: „În fiecare zi îi asiguram ţigările şi vodca“
0Pictorul care îşi vindea operele cu mii sau zeci de mii de euro şi nu făcea rabat de la această regulă, Sabin Bălaşa, născut în Olt, a pictat o frescă fără să ceară bani, în şcoala în care a învăţat, iar mama sa a predat.
Sabin Bălaşa s-a născut pe 17 iunie 1932 (d. 1 aprilie 2008, Bucureşti) în Dobriceni, localitatea Iancu Jianu, în judeţul Olt. Tatăl său a fost preot şi un pasionat arheolog, iar mama, învăţătoare în Dobriceni, satul de care Sabin Bălaşa vorbea ca despre„ izvorul la care îşi încarcă bateriile“.
Deşi s-a simţit foarte apropiat de Iaşi, oraşul în care îşi doarme somnul de veci, în Oltenia revenea în fiecare vară, spune învăţătorul Mihai Petrescu.
„ Foarte apropiat, liber în cuvântări, avea o verbă deosebită. Îi plăcea să tăinuie şi ţinea foarte-foarte mult la locurile natale. Nu lipsea vara, când prindea un timp liber. Spunea că „la izvor“, aşa numea satul şi locurile de unde a plecat, îşi încarcă cel mai bine bateriile. Chiar are un articol foarte interesant şi în acelaşi timp cu acest titlu îşi deschide pagina pe care a lăsat-o în cartea de aur a localităţii noastre, «Izvorul»“, îşi aminteşte interlocutorul nostru.
La Dobriceni a ajuns cel mai des în timpul mariajului cu prima sa soţie, Sanda, care i-a dăruit şi cei doi băieţi, în vreme ce de ultima soţie, spun cei care l-au cunoscut, se leagă mai mult evenimentele care l-au îndepărat de vechile cunoştinţe.
Recunoscut pentru preţurile exorbitante pe care le cerea pentru lucrările sale, în satul Dobriceni a pictat, în 1978, o frescă în şcoala proaspăt ridicată, fără să solicite vreo plată, spune Mihai Petrescu, amintind împrejurările în care s-a produs evenimentul.
„Şcoala veche a fost afectată de cutremur, în 1977, aşa că am ridicat, în şase luni, una nouă chiar lângă ea. Lucram încă la ea, când, în vară, a venit şi ne-a spus să lăsăm liber un perete, în cancelarie. A venit cu tot ce-i era necesar şi a lucrat o lună şi jumătate. N-a cerut niciun ban, doar ţigări şi vodcă în fiecare zi. Fuma Kent şi am avut grijă să-i putem oferi“, povesteşte învăţătorul-pensionar ineditul fragment.
Această lucrare a lui Sabin Bălaşa, cu dimensiunile 3 m/1,5 m, a fost evaluată la acel moment la 60.000 lei, contravaloarea a două-trei maşini Dacia, spune învăţătorul care astăzi încearcă să convingă autorităţile ca în acel local de şcoală să mute muzeul localităţii, „Plai Natal“, înfiinţat în anii ’70 şi adăpostit astăzi, în imediata vecinătate, de şcoala veche, afectată de cutremur. Asta pentru că şcoala nouă din Dobriceni, construită în 1978, care se laudă cu fresca semnată Sabin Bălaşa, intitulată „Copilărie fericită“, a rămas fără elevi în urmă cu trei ani, iar astăzi este „în conservare“.
„L-au solicitat să picteze o frescă la Casa Sindicatelor, dar a cerut foarte mult“
Deşi oltean, opere de-ale lui Sabin Bălaşa nu se regăsesc în colecţiile instituţiilor de cultură din judeţ. „. I-am scris trei scrisori în 1977, când ne-am mutat în clădirea nouă a muzeului, palatul administrativ. Şi cu maestrul Spiru Vergulescu, am semnat amândoi scrisorile prin care îl rugam să doneze o lucrare, pentru că deschidem secţia de artă plastică în premieră, invocam faptul că maestrul Negreni a donat, Spiru Vergulescu a donat... Nu ne-a răspuns în niciun fel, poate nici nu au ajuns acele scrisori la el. Dar era şi zgârcit. El a pictat portrete ale soţilor Ceauşescu, dar a cerut foarte mulţi bani pe ele. Nu poate să fie numit „pictorul de casă al familiei Ceauşescu“, pentru că, de fapt, creaţia lui este altfel, nu asta reprezintă opera lui. Niciodată nu a renegat lucrul ăsta, şi l-a asumat“, spune istoricul Aurelia Grosu, fost director al Muzeului Judeţean Olt.
Sabin Bălaşa a ţinut foarte mult să-şi vândă tablourile la un preţ bun FOTO: www.bzi.ro
Nici alte instituţii nu s-au dovedit mai norocoase. Pictorul a fost rugat să picteze o frescă la Casa de Cultură a Sindicatelor proaspăt construită, însă preţul solicitat a fost foarte mare. „N-a renunţat, n-a scăzut preţul, deşi era vorba de oamenii de la Judeţeana de partid, ei negociau. A cerut suma lui şi judeţeana de partid a fost oripilată. Tot timpul, şi în comunism, s-a vândut la preţuri exorbitante, era invidiat de toţi. Şi cu tot Oltul, cu tot partidul, n-a vrut să scadă preţul. Aşa că acea frescă au făcut-o cu studenţi de la Arte Plastice din Craiova. Un tablou semnat Sabin Bălaşa a ajuns, pe filiera Oficiului Naţional de Expoziţii, la Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Educaţie Socialistă. Paul Matiu, care a ocupat funcţia de consilier-şef la Cultură, după 1990, ulterior numit director al Bibliotecii Judeţene, a transferat tabloul la bibliotecă, unde există şi astăzi“, a declarat istoricul Aurelia Grosu.
Tabloul aflat în colecţia Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu“ din Slatina FOTO: Alina Mitran
Legat de viaţa culturală a oraşului Slatina, în colecţia particulară a doctorului Mihai Şerbu există o fotografie din 1973, de la sala Artis, pe atunci situată în „oraşul vechi“, pe strada Lipscani, în care, la o întâlnire culturală, Bălaşa apare alături de Marin Sorescu şi de alte personalităţi.
Au fost şi momente în care pictorul premiat în România, Italia şi SUA, care a pictat pentru Academia de Studii Economice Bucureşti sau pentru Universitatea „A.I. Cuza“ din Iaşi pentru sute de mii de euro sau dolari, şi a vândut tablouri cu preţuri de zeci de mii de euro, şi în ţară şi în străinătate, ridicând, astfel, piaţa,recunoşteau la un moment dat pictorii români, arăta şi generozitate. „Vara, cât stătea pe-aici (la Dobriceni, satul natal – n.r.), făcea schiţe, picta portrete, peisaje... Şi mai dădea din ele, impresionat de cine ştie ce. Mai de o fată frumoasă, mai... Cu 3-4 ani înainte de a muri, a trecut prin localitate şi a avut grijă să strângă absolut toate picturile şi schiţele, el sau soţia, Melania. Sub diverse pretexte – că are o expoziţie, că urmează să facă nu ştiu ce album. Şi le lăsa reproduceri în schimb.“, mai spune învăţătorul-pensionar Mihai Petrescu.
La Dobriceni există şi astăzi, aproape de şcoală, casa părintească a pictorului, care s-a dorit, la un moment dat, să fie transformată în casă memorială, însă unul din cei doi fraţi ai pictorului s-a opus.