Paul Stănescu: „Am fost umilit inutil. Îmi voi face propria analiză şi voi decide în consecinţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Stănescu mai cântăreşte înainte de a le oferi şefilor din PSd demisia FOTO: Inquam Photo/ Octav ganea

Vicepremierul Paul Stănescu, remaniat în urma deciziei CEx a PSD, a reacţionat după ce şefii săi i-au cerut demisia din Guvern. Stănescu spune că nu i s-a reproşat nimic.

Decizia de a fi înlăturat din fotoliul de ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepremier este considerată nedreaptă de Paul Stănescu, acesta menţionând, conform unui comunicat transmis, că în cadrul şedinţei CEx de luni, 19 noiembrie 2018, nici şeful PSD şi nici premierul Viorica Dăncilă nu i-au reproşat nimic legat de activitatea de ministru. Din contra, a mai menţionat Stănescu, „am fost umilit inutil“.

“Dacă, la şedinţa CEx de luni, 19 noiembrie, doamna prim-ministru sau preşedintele PSD mi-ar fi reproşat ceva legat de activitatea la minister şi mi-ar fi cerut demisia, o făceam pentru că sunt un om de onoare şi nu mă agăţ de niciun scaun! Mai mult, înaintea şedinţei, m-am întâlnit cu preşedintele Dragnea, care mi-a spus că nu-mi poate pune la îndoială competenţa ca ministru şi nicio clipă nu mi-a cerut să fac un pas în spate! Ulterior, am fost umilit inutil şi fără niciun argument, ceea ce mă face să nu intru în acest joc politicianist! Îmi voi face propria analiză şi voi decide în consecinţă!”, a mai spus Paul Stănescu.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare