Organizația lui Paul Stănescu admite eșecul la prezidențiale: „Votul ne arată că acest drum nu a fost convingător”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce Crin Antonescu s-a clasat pe locul 2 la Alegerile Prezidențiale 2025 în județul controlat de Paul Stănescu, reprezentanții PSD Olt au postat un mesaj pe Facebook. „Alianțele de compromis nu generează încredere”.

Crin Antonescu, la Slatina, alături de Marius Oprescu (PSD) și Gigel Știrbu (PNL) FOTO: FB/PSD Olt

Crin Antonescu a obținut în județul Olt doar 25,93% din voturi, față de 44,30% care s-au adunat pentru George Simion, deși, teoretic, a fost susținut și de PSD și de PNL. Este pentru prima dată, după decenii întregi, când PSD Olt pierde alegerile prezidențiale, reușind anterior să câștige chiar și atunci când candidatul partidului era învins la nivel național. Reprezentanții organizației în care Paul Stănescu este președinte de onoare au postat următorul mesaj pe contul oficial da Facebook:

Votul este suveran, iar mesajul transmis de olteni este limpede.

Alianțele de compromis nu generează încredere. Deși, pentru PSD Olt, rațiunea implicării în această ecuație electorală a fost stabilitatea și evitarea izolării. Dar votul dumneavoastră ne arată că acest drum nu a fost convingător.

Am primit acest semnal cu toată responsabilitatea.

La nivelul organizației noastre, vom analiza în detaliu rezultatele și vom exprima, ferm, poziția PSD Olt în cadrul discuțiilor naționale. Suntem și rămânem loiali principiilor social-democrate. Experiența acestei campanii arată că alergarea între valorile PSD și cele liberale, chiar și argumentată prin ideea dialogului, nu a convins.

Credem în pluralism politic. Credem că tradiția valorilor social-democrate nu poate fi ștearsă.

În județul Olt, candidatul alianței a obținut 46.844 de voturi – un rezultat insuficient pentru a merge mai departe”, este o parte din mesajul PSD.

Reprezentanții organizației au făcut referire și la rezultatele obținute la alegerile locale parțiale, organizate în două comune din Olt. PSD a câștigat alegerile la Iancu Jianu, pierzând în schimb, în favoarea PNL, la Mihăești.

De menționat că în județul Olt campania pentru Crin Antonescu a fost derulată separat de PNL și PSD, impresia pe care au lăsat-o cele două partide (și) în Olt fiind aceea că PSD și-a asumat mai degrabă candidatul. Cu toate acestea, pentru Antonescu s-au adunat în urne doar 46.844 voturi, față de cele 80.024 pentru George Simion. În Olt a câștigat și Victor Ponta 17,20% din voturi, însă nici cu voturile acestuia, adunate la cele ale lui Crin Antonescu, nu se atinge numărul de voturi obținut de candidatul AUR George Simion.

O reacție a avut și liderul PNL Olt, Gigel Știrbu, care a cerut ieșirea partidului de la guvernare.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice