Fermierul de succes care a renunţat la costum pentru pastrama de capră. „La început a fost greu, foarte greu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fermierul din Olt creşte peste 400 capre şi spune că activitatea este profitabilă FOTO: arhiva personală Emil Dobre

Emil Dobre are 42 ani, iar de mai bine de 12 ani creşte capre. A renunţat la a oferi consultanţă financiară în schimbul înfiinţării şi dezvoltării unei ferme în localitatea natală, Icoana, din judeţul Olt.

Criza din 2008 l-a făcut să renunţe la hainele office şi să aleagă o muncă mult mai grea, care implică efort de dimineaţa până seara, dar care îi oferă, spune fermierul, cu adevărat satisfacţii. Astăzi are o reţea de clienţi şi face livrări la domiciliu în Slatina şi Bucureşti. Pandemia a jucat aici un rol deosebit de important, pentru că i-a obligat pe consumatori să cerceteze piaţa, să aleagă furnizori de încredere şi să-şi schimbe obiceiul de a merge în târguri pentru astfel de produse. Pe producători, pe de altă parte, relaţia directă îi scuteşte de zilele de stat prin pieţe fără siguranţa că-şi vând marfa sau că vor obţine un preţ bun.

Produsele sale ajung la clienţi din Bucureşti şi Slatina FOTO: Alina Mitran

„Greu a fost, dar greu până la primii clienţi, eu fac livrări direct la clienţi acum. Cu aceste produse de vreo patru ani sunt pe piaţă, reţetele sunt vechi, de la noi din zonă. Dar, da, la început a fost foarte greu, mergeam prin pieţe, prin târguri, şi mulţi se uitau, întrebau şi voiau de oaie. Acum au început să simtă gustul şi merge vânzarea mult mai bine“, spune Emil Dobre.

„Am atins performanţa să produc fără să arunc“

Preţurile variază puţin. La Bucureşti, unde şi puterea de cumpărare este mai mare, dar se adaugă şi costuri suplimentare de transport, vinde ceva mai scump. Chiar şi aşa, preţurile produselor fermierului din Floru, Icoana, raportate la calitate, le convin de minune consumatorilor. Chefirul, obţinut cu ajutorul unei ciuperci tibetane, îl vinde cu 8 lei /l, telemeaua simplă – 30 lei la Bucureşti şi 25 lei/kg la Slatina, brânza cu chimen şi cea cu mărar – 30-35 lei/kg, cârnaţii – 50 lei/kg, urda cu chimen – 15 lei etc.. Pentru a obţine un kilogram de brânză foloseşte 5-6 litri de lapte. Ar fi, spune fermierul, mai profitabil să vândă laptele crud (şi pentru lapte preţul este la îndemâna clienţilor – 7 lei/litru), doar că cele peste 400 capre dau o producţie considerabilă şi nu are o asemenea capacitate de desfacere. Pe de altă parte, nu şi-ar putea lăsa clienţii fără celelalte produse care de asemenea au mare căutare. Vinde, de altfel, atât de bine încât nu mai aruncă nimic, iar asta e mult pentru un producător, înţelegem din discuţiile purtate cu producătorii agricoli de-a lungul anilor.

Fermierul creşte capre din rase autohtone FOTo: arhiva personală Emil Dobre 

„Sunt crescător de peste 12 ani, iar să ajung la performanţa să pot vinde fără a arunca, pentru că mi s-a întâmplat şi asta acum zece ani, e greu, trebuie să încerci să îmbunătăţeşti oferta de la an la an, de la lună la lună“, mai spune fermierul, care are în plan ca anul acesta să deschidă la fermă şi un punct gastronomic şi să-şi diversifice gama de produse din carne de capră. Speră să acceseze în acest sens şi fonduri europene destinate fermierilor, pentru că până acum a solicitat doar subvenţiile pentru animale.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Nu vom avea roşii de Matca pe masa de Paşti. Legumicultor: a fost frig şi nu s-au dezvoltat

Miei mai graşi, bani mai mulţi pentru fermieri. „Nu ne aşteptam, dar şi scumpirile s-au ţinut lanţ”

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei