Crimă cu sânge rece la Radomireşti: bărbat arestat pentru că şi-a omorât în bătaie cumnatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspectul faptei a fost prezentat miercuri Tribunalului Olt de către procurori  (FOTO: Mugurel Manea)

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au decis, miercuri – 13 august, arestarea preventivă a unui bărbat acuzat că şi-ar fi ucis în bătaie propriul cumnat. Incidentul ce a declanşat producerea crimei s-a petrecut săptămâna aceasta în comuna Radomireşti, respectiv în seara zilei de marţi – 12 august. Acuzatul riscă până la 20 ani după gratii pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Conform informaţiilor deţinute de anchetatori, în seara zilei menţionate mai sus, Dumitru S., de 34 de ani, din comuna Radomireşti, judeţul Olt, a primit la domiciliul său vizita cumnatului său, Florin C., de 35 de ani, din aceeaşi localitate. Din discuţie în discuţie, cei doi au ajuns să se certe foarte aprins pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice. La un moment dat, discuţiile au degenerat, iar gazda, mai tânăr decât musafirul său, şi-a luat la bătaie ruda. Pumnii şi picioarele nu au fost suficiente pe parcursul altercaţiei, Dumitru S. apelând ulterior la câteva obiecte din jur.

„În data de 12 august, în jurul orei 22.00, în urma unui conflict pe care l-a avut cu cumnatul său C.F. (Florin C., n.r.), inculpatul S.D. (Dumitru S., n.r.) a exercitat acte repetate de violenţă fizică asupra acestuia, lovindu-l de mai multe ori peste cap şi corp - cu pumnii, cu un bici şi cu o ţeavă metalică, provocându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acestuia”, se arată în actul de acuzare al procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Miercuri – 13 august, instituţia anterior menţionată a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului Dumitru S. pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Astfel, după ce au considerat că deţin suficiente dovezi asupra vinovăţiei acuzatului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a solicitat arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Propunerea anchetatorilor a fost aprobată de judecători.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune