BACALAUREAT TOAMNĂ 2013: Un sfert dintre liceenii picaţi la Olt au depus contestaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nici nu s-au afişat bine primele rezultate ale sesiunii de toamnă a bacalaureatului că, la Olt, un sfert dintre absolvenţii de liceu care au susţinut examenul şi l-au ratat încă o dată au depus contestaţii. Mai exact, dintre cei 1.512 elevi picaţi (plus doi eliminaţi pentru fraudă), nu mai puţin de 381 au solicitat reverificarea lucrărilor. Contestaţiile trebuie rezolvate până miercuri – 4 septembrie.

Elevii de liceu din judeţul Olt care au dat greş încă o dată la bacalaureat în cadrul sesiunii de toamnă s-au îngrămădit să reclame reverificarea lucrărilor, conştienţi fiind că nu mai au nimic de pierdut. Potrivit evidenţelor Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, luni – 2 septembrie, la câteva ore de la afişarea rezulatelor, s-au depus 381 de contestaţii (25,1 %), raportat la cei 1.512 elevi picaţi (plus doi elevi eliminaţi pe parcurs). Cele mai multe dintre sesizări se înregistrează la Matematică – 120 plângeri, materie urmată de Limba şi literatura română – 118 reclamaţii, ultima disciplină contestată fiind Biologia, unde, dintre cei 903 candidaţi ce au susţinut proba la această disciplină, 95 s-au declarat nemulţumiţi de note.

Contestaţiile vor fi soluţionate pe parcursul zilelor de marţi şi miercuri, pentru ca joi – 5 septembrie, să poată fi afişate rezultatele finale de la „BAC-ul de toamnă” din acest an.

Reamintim că, în judeţul Olt, înaintea corectării contestaţiilor de la sesiunea august-septembrie a examenului amintit, procentul de promovare în rândul absolvenţilor clasei a XII-a care au susţinut efectiv BAC-ul este de 18,9 %. Mai precis, din numărul de 1.867 liceeni care s-au prezentat la probe (deşi au fost înscrişi 2.351 elevi, n.a.), au reuşit să obţină nota 6 şi să promoveze examenul doar 353 de candidaţi.

La prima sesiune a examenului de bacalaureat, care a avut loc în perioada iunie - iulie, procentul de promovare înaintea contestaţiilor a fost de 43,43 % , respectiv de 44,25 % după soluţionarea contestaţiilor.
 

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”