Sibiu: Britanici, olandezi, finlandezi şi belgieni învaţă dansuri populare de la Junii Sibiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Junii Sibiului au organizat un schimb de experienţă cu specialişti în domeniul coregrafiei tradiţionale din Olanda, Belgia, Finlanda, Germania şi Marea Britanie.

CITEŞTE ŞI:

“VARĂ, VARĂ, PRIMĂVARĂ” pe ultima sută de metri

Grupul internaţional de 25 de dansatori s-a aflat la Sibiu, în perioada 2-8 mai 2010, pentru a participa la un seminar de dans tradiţional românesc. Seminarul, susţinut de Silvia Macrea, coregraf şi director al CJCPCT Cindrelul –Junii, a fost organizat pe două componente. „Prima dintre ele a fost constituită de atelierul de dansuri, în cadrul cărora le-am predat şi am exersat alături de partenerii noştri dansuri tradiţionale specifice tuturor subregiunilor etnofoclorice din Sibiu.

CITEŞTE ŞI:

Regal folcloric, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor

Teorie şi practică


Componenta teoretică a fost însoţită de una practică, de observare in situ a cântecelor, dansurilor şi tradiţiilor româneşti. Au fost organizate vizite în sate sibiene  pentru a le da posibilitatea partenerilor noştri să cunoască bogăţia meşteşugurilor prin intermediul caselor ţărăneşti sau să vadă jocul tradiţional, aşa cum se juca duminica la horă. De asemenea, prin astfel de proiecte  Centrul doreşte să contribuie la dezvoltarea turismului cultural în judeţul Sibiu”, declară Silvia Macrea.

Citeşte şi:

Junii Sibiului învaţă copiii cu tradiţiile

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model