Licitaţie pentru reabilitarea Căii Cisnădiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Primăria a lansat în data de 1 iunie procedura de achiziţie pentru contractarea lucrărilor de reabilitare a străzii Calea Cisnădiei, lucrare care va fi finanţată din cel de-al treilea împrumut BERD.

Lucrările prevăzute în proiectul tehnic pentru Calea Cisnădiei includ reabilitarea carosabilului, a trotuarelor, crearea de locuri de parcare şi amenajarea de zone verzi. În cadrul aceluiaşi contract vor fi refăcute şi reţelele de apă şi canalizare. Lungimea acestei străzi este de 1,24 km, iar valoarea indicatorilor tehnico-economici este de peste 12 milioane de lei.

Firmele pot depune oferte în cadrul procedurii până în data de 17 iulie. Documentaţia de licitaţie este disponibilă la un preţ de 50€. Pentru a se califica în procedură, firma sau asocierea care depune ofertă trebuie să cumuleze o serie de condiţii cu privire la activitatea desfăşurată. Printre acestea se numără o cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, resursele financiare ale firmei trebuie să fie de cel puţin 600.000 de euro iar experienţa în astfel de lucrări trebuie să fie de cel puţin 5 ani. Garanţia de participare la licitaţie este de 10.000 €.

Durata execuţiei lucrărilor va fi de 12 luni, cu o perioadă de garanţie pentru lucrări de 4 ani.

În data de 6 iunie a avut loc deschiderea ofertelor depuse pentru reabilitarea străzii Calea Poplăcii, o altă investiţie care urmează să fie realizată din împrumutul BERD. Procedura a demarat în data de 18 aprilie 2012, iar până la data limită au fost depuse trei oferte.

Lucrările pentru care s-a depus ofertă includ modernizarea reţelelor de apă şi canalizare, reabilitarea carosabilului şi a trotuarelor şi amenajarea de locuri de parcare şi zone verzi. Strada are o lungime de aproximativ 1,7 km, valoarea indicatorilor tehnico-economici fiind de peste 10 milioane de lei.

Ofertele au intrat în procesul de evaluare, firma câştigătoare urmând să fie anunţată la sfârşitul acestei proceduri.

“Cele două investiţii care acum parcurg procedurile de achiziţii sunt extrem de importante pentru Sibiu, atât prin lungimea arterelor, cât şi pentru faptul că acestea reprezintă căile de acces în două cartiere mari: Hipodrom şi respectiv Valea Aurie” a spus primarul Klaus Iohannis.


Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare