Şcolarii sătmăreni de la Avram Iancu au fost informaţi despre prevenirea abuzurilor sexuale şi a pedofiliei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

180 de elevi ai Şcolii Gimnaziale "Avram Iancu" din Satu Mare au aflat ce este un abuz sexual, ce este pedofilia, cum să se protejeze de persoane străine care îi implică în discuţii sau activităţi cu tentă sexuală şi unde pot semnala un caz de abuz sexual.

În cadrul proiectului partenerial de prevenire a abuzurilor sexuale cu minori şi a pedofiliei echipa mixtă a fost prezentă luni, 17 martie, la Şcoala Gimnazială Avram Iancu din Satu Mare.

Activitatea organizată în sala de sport a unităţii de învăţământ sub îndrumarea directorui George Micle a fost susţinută de iniţiatoarea proiectului, Edita Enciu, reprezentanţi ai Poliţiei,  agent şef Adrian Berindan, ai DGASPC-Mihaela Silaghi, ai Poliţiei Locale- inspector principal Ludovic Molnar, invitată fiind şi Manuela Rogoz din partea Primăriei Municipiului Satu Mare şi a Consiliului Local Satu Mare.

Cei 180 de elevi ai şcolii au aflat cu acest prilej ce este un abuz sexual, ce este pedofilia, cum să se protejeze de persoane străine care îi implică în discuţii sau activităţi cu tentă sexuală şi unde pot semnala un caz de abuz sexual.

"Informaţiile primite de la cei care au susţinut activitatea le-au fost foarte utile, cu atât mai mult cu cât copiii deţin puţine date cu privire la acest fenomen, iar părinţii şi cadrele didactice evită, cel mai adesea, să abordeze teme referitoare la sexualitate şi implicit să le spună clar copiilor ce comportamente cu tentă sexuală  sunt indezirabile la vârsta lor şi care sunt riscurile asociate acestora"- Edita Enciu-iniţiator proiect.
Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate