Fenomenalul ciobănesc german care a prins un criminal periculos la Satu Mare: „Este cel mai bun câine de urmă al Poliţiei Române“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teba, câinele de urmă care l-a mirosit pe criminalul de la Satu Mare. FOTO: Arhivă personală

Autorul crimei din Bârsău de Sus, judeţul Satu Mare, a fost găsit cu ajutorul lui Teba, un câine de urmă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş. O femeie de 54 de ani şi alta de 63 au fost găsite decedate în casa care aparţinea victimei de 54 de ani.

Marţi, 10 decembrie, o dublă crimă a oripilat o comunitate întreagă. Un bărbat, recidivist şi eliberat din penitenciar în baza recursului compensatoriu, a intrat în casa unei femei de 54 de ani din Bârsău de Sus cu intenţia de a-i fura din casă bani, dar a omorât-o. Scena a fost surprinsă de o altă vecină, venită în vizită, iar criminalul nu a stat pe gânduri şi pentru a-şi acoperi urmele a omorât-o şi pe aceasta. Nici 24 de ore nu a fost liber bărbatul, până ce a intrat în acţiune Teba.

Cel mai bun câine din Poliţia Română

Teba este un ciobănesc german în vârstă de 4 ani şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş. Împreună cu conductorul său, aceasta a primit distincţia de „Cel mai bun cuplu canin” al Poliţiei Române. Inteligent, plin de energie şi cu un miros dezvoltat să prindă orice infractor, Teba a fost pregătit la Centrul Chinologic din Sibiu. Miercuri, 11 decembrie, Teba a ajuns la Bârsău de Sus, alături de conductorul său, Zoltan Bandi, şi agentul de poliţie Sorina Bakos, un alt conductor de câine. În patru ore, Teba a condus echipele de căutare spre casa criminalului.

„La Centrul Chinologic de la Sibiu Teba a fost instruită pentru prelucrare urmă miros uman. În ceea ce priveşte simţul mirosului, sunt foarte importante primele ore de la comiterea infracţiunii. Atunci urmele sunt proaspete şi căţelul reuşeşte să identifice urma”, a spus Sorina Bakos.

Teba nu a ajuns la Satu Mare după primele ore şi chiar dacă a făcut acest lucru mai târziu, abilităţile sale extraordinare au reuşit să conducă spre criminal. I s-a dat să miroase o vatră de urmă şi cu botul în pământ, mergând după miros, Teba s-a oprit unde conducea urma, în faţa casei criminalului. 

Pentru a-şi menţine aceste abilităţi, Teba (foto) face între 4 şi 5 ore de antrenamente zilnice. Pentru fiecare misiune dusă la bun sfârşit este răsplătită cu jucăria preferată. 

Mirosul ei fin au recomandat-o colegilor din judeţul Satu Mare şi în alte două cazuri. Poliţiştii sătmăreni au mai apelat la ajutorul câinelui poliţist pentru a soluţiona un caz de triplu omor produs în localitatea Apa, dar şi în 2018, când i-a condus pe oamenii legii la locuinţa principalului suspect al unei tâlhării comise la Apateu. 

Nu-i mai scapă nici minciuna

Unul dintre zecile de cazuri rezolvate de Teba în cursul anului 2019 vine să confirma faptul că patrupedului nu-i mai scapă nici minciuna. În luna august, o femeie din Sălsig, judeţul Maramureş, a anunţat la 112 că din locuinţa fiului ei persoane necunoscute au furat o plasmă. 

„Întrucât apelanta a declarat că nu deţine cheie de acces în imobil, Teba a intrat pe geam. După doar câteva secunde s-a întors şi s-a îndreptat spre femeia care a sesizat furtul. Pusă în faţa faptului, femeia a revenit asupra celor sesizate precizând că din locuinţa fiului nu a fost practic sustras niciun bun, că ea a intrat în locuinţă pe geamul respectiv şi că nu doreşte să depună plângere. Pentru alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, femeia a fost sancţionată contravenţional conform prevederilor Legii cu amendă în cuantum 1.000 lei”, a explicat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş. 

Teba împreună cu conductorul Zoltan Bandi

Colegii lui Teba

Teba face parte din Grupa Canină a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

„La nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, în cadrul Grupei Canine, înfiinţată în 2016, îşi desfăşoară activitatea şapte cupluri chino-tehnice. Avem câini specializaţi pentru prelucrare urmă miros uman, patrulare intervenţii, detectare tututn şi detectare stupefiante”, a arătat comisar şef Gabriel Ciprian Sauliuc, coordonatorul Grupei Canine din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

Vis este un alt coleg de nădejde de-al lui Teba. Acesta a ajutat la prinderea unui violator, dar a mirosit şi un urmărit general, soluţionarea cazurilor de tâlhărie sau aplanarea scandalurilor fiind o misiune de rutină pentru patruped.

Vis împreună cu conductorul său, Alin Ţîţoc

Criminalul, arestat preventiv pentru 30 de zile 

Marin P., bărbatul în vârstă de 42 de ani, care le-a ucis cu sânge rece pe cele două femei îşi va petrece cel puţin următoarele 30 de zile după gratii. În faţa anchetatorilor, acesta şi-a recunoscut faptele şi le-a spus că ar mai fi avut un complice, bărbatul fiind audiat de către poliţişti pentru a se stabili dacă are vreo legătură cu dublul caz de omor.

Citeşte şi

Răsturnare de situaţie în cazul dublei crime de la Satu Mare. Câinele de urmă a „mirosit“ un alt suspect

Comerciant prins cu plăcinte făcute la bormaşină. Ce amendă uriaşă a primit fiindcă a rotit aluatul cu burghiul spiralat

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”