Ţepe cu vacanţe de lux şi destinaţii exotice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clienţii au aflat de înşelătorie de pe internet

Agenţii de turism acuzaţi de înşelătorie în jumătate de ţară au ajuns şi la Reşiţa. Poliţiştii reşiţeni au descoperit o firmă de turism care lua banii oamenilor şi uita să îi mai trimită în vacanţele promise.

Mai multe cupluri cărăşene au fost păcălite de o firmă de turism din Bucureşti, care le-a vândut pachete promoţionale de vacanţă, în cadrul unor prezentări fastuoase desfăşurate într-o locaţie de lux din Reşiţa. Poliţiştii cărăşeni cunoşteau modul în care acţionau reprezentanţii firmei „White Sands Marketing”, aşa că imediat după ce firma şi-a prezentat oferta la Reşiţa, agenţii falşi au fost ridicaţi.

Şase cupluri au depus plângere penală

Ion Popescu, de 38 de ani, din Reşiţa, a povestit cu lux de amănunte cum s-a desfăşurat marea înşelătorie. „Am primit un telefon sâmbătă seara de la o duduie care m-a invitat împreună cu familia, la prezentarea pachetelor turistice“, a spus Ion Popescu. A doua zi, omul s-a prezentat foarte încrezător la eveniment. „Prezentarea a fost organizată foarte bine. Atmosfera a fost una degajată şi nu a fost nimic suspect“, a adăugat Ion Popescu.

În urma prezentării, reşiţeanul a semnat un contract pentru un pachet la un hotel din Tenerife, la un preţ de 700 de euro. „Preţul era unul foarte bun pentru o vacanţă la un hotel de cinci stele, în Tenerife“, a povestit Popescu. Problema a intervenit atunci când aceeaşi duduie, de la aceeaşi firmă, l-a sunat a doua oară pentru a face o rezervare la o prezentare. „În momentul în care i-am spus femeii că au greşit familia, pentru că noi am semnat deja un contract, duduia mi-a trântit telefonul în nas. Evident, m-am pus să caut detalii despre firmă“, a adăugat Popescu.

Reşiţeanul a descoperit surprins că şi alţi oameni au păţit exact ca el, aşa că următorul drum l-a făcut la poliţie. Ieri seară, după ce s-a încheiat prezentarea, poliţiştii au luat actele firmei şi au început audierile în acest caz. „De dimineaţă, dosarul penal a fost trimis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin”, a declarat Adriana Beţa, purtătorul de cuvânt al poliţiştilor cărăşeni.