Reşiţa:Absolvenţii Universităţii ” Spiru Haret” nu -şi pot afla notele la examenul de titularizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Caraş-Severin 40 de persoane care au studiat la această instituţie de învăţământ superior au susţinut examenul de titularizare.

Cei care au absolvit Universitatea  „ Spiru Haret” au fost primiţi, săptămâna trecută, la titularizare şi lăsaţi să-şi dea examenul care le-ar da dreptul să obţină un post în învăţământ.  În judeţul Caraş-Severin s-au înscris la titulariazre 40 de persoane, dar acestea nu şi-au aflat notele. „ Spre deosebire de alte judeţe în care au fost scoşi afară din examen absolvenţii acestei Universităţi, aici s-a permis susţinerea probelor. Notele vor fi afişate în momentuil în care vom primi noi reglementări de la Ministerul Educaţiei”, a declarat Lucian Miclău, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean. În cazul în care cei care au obţinut note mai mari de 7, nota minimă care le dă dreptul să ocupe un post de titular, concurenţii vor putea să-şi exprime opţiunea pentru o catedră, dar după data de 25 iulie.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța