Un român a convins 155 de cetăţeni germani să plătească avans pentru maşini care nu existau în realitate. Metoda de fraudă are cel puţin 10 ani vechime

Un bărbat din Râmnicu Vâlcea a reuşit să păcălească peste 100 de cetăţeni străini că le va vinde maşini ieftine. Cel puţin asta reiese din ancheta unor poliţişti germani. Pe numele românului urmărit internaţional a fost emis un mandat european de arestare, pus în aplicare luni, 15 iulie.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului de Combaterea Crimei Organizate au pus în aplicare un mandat european de arestare emis pe numele unui bărbat de 32 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Bărbatul urmărit internaţional a fost încătuşat luni, 15 aprilie. Mandat european de arestare a fost emis de autorităţile judiciare din Germania. Acesta este cercetat pentru săvârşirea a 155 de infracţiuni de înşelăciune şi tentativă de înşelăciune.

Vâlceanul posta pe diverse site-uri din Germania anunţuri cu diverse maşini la preţuri extrem de tentante, iar apoi îi convingea pe cei interesaţi să-i dea un avans, ca să fie siguri că vor deveni în scurt timp proprietarii acestora. Numai că nu ajungeau niciodată în posesia maşinilor, fiindcă autoturismele nu existau faptic. 

Nu se ştie deocamdată paguba comisă de român, ancheta fiindcă încă în derulare. De asemenea, există posibilitatea ca vâlceanul să nu fie singur în această afacere.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care a dispus măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, astăzi fiind încarcerat în Centrul de Reţineri şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. 

„Ţeparii" din Vâlcea, obişnuiţii site-urilor auto germane

Metoda folosită nu este una nouă. În urmă cu mai bine de 10 ani, o reţea de „ţepari” creată în Râmnicu Vâlcea acţiona pe unul dintre cele mai populare site-uri auto dn Germania: www.mobile.de. Anunţurile de pe internet, de vânzări de maşini, motociclete, chiar şi bărci second- hand, ascundeau escrocherii rafinate. Erau anunţuri - momeală cu produse la preţuri foarte bune. 

Băieţii pretindeau că au altă cetăţenie: franceză, engleză şi că sunt nevoiţi să se mute cu serviciul, motiv pentru care sunt presaţi să-şi vândă maşina rapid şi ieftin. Toate aceste amănunte erau folosite ca să nu ridice suspiciuni. În plus, recomandau ca tranzacţia să fie făcută prin firme de curierat sigure, precum cele din Marea Britanie. Deşi paginile unor astfel de firme erau ireproşabile, totul era de fapt o escrocherie, firmele de curierat la care ajungeau banii nu existau în realitate. Aşa-zisele companii de curierat extrem de „populare” si „sigure”, erau de tip „escrow”. 

Foloseau de fiecare dată un argument imbatabil pretinzând că banii trebuie să fie trimişi nu vânzătorului, ci firmei care se ocupa de transport, bani care ar fi ajuns la destinaţie abia după livrarea produsului. În plus, dacă nu exista mulţumire, cumpărătorii aveau posibilitatea să returneze marfa şi să primească banii în schimb. Un alt argument menit să-i convingă pe cumpărători, consta în faptul că firma de curierat urma să se ocupe nu doar de transferul banilor şi transport, ci şi de acte.

Cumpărătorii primeau link-ul către firmă, cu toate instrucţiunile necesare. Doar că link-ul ducea către un site - fantomă sau clonat. Formularele de pe site cereau, în general, date personale sau financiare confidenţiale. 

Numai că firmele de curierat nu existau în realitate. Site-urile erau copiate, clonate după cele ale unor firme respectabile. La prima vedere păreau exact ce pretindeau că sunt, având incluse tot soiul de date, de la numărul de TVA, la adrese, mail etc., ca să risipească orice suspiciune. 

Firmele de tip „escrow” există în realitate, sunt intermediari care garantează că produsul va ajunge la cumpărător, iar banii la vânzător.

Revenind la escroci, ca să-şi convingă victimele se ofereau chiar să plătească integral costurile de expediţie, punând accent pe încrederea pe care o aveau în firmele de curierat, care - chipurile pregăteau transportul şi apoi trimiteau toate datele pe e-mail legate de durata transportulului, data la care va fi livrat produsul şi numărul de urmărire al coletului, pentru a se urmări online traseul maşinii. 

După  primirea datelor, cumpărătorii trebuiau să trimită în contul firmei 30% din valoarea tranzacţiei, în general mii de euro care, n-ar fi intrat în contul vânzătorului imediat, ci al companiei de curierat. Abia ulterior, după o săptămână lucrătoare se putea începe expediţia.

Vânzătorii oferea o perioadă tot de o săptămână lucrătoare pentru cumpărător, ca să se asigure că marfa este în regulă, actele la fel şi să facă şi restul plăţii. În realitate, totul însă reprezenta doar o metodă bine pusă la punct de înşelăciune, până când site-ul devenea inactiv, apoi dispărea, moment în care cumpărătorii de bună credinţă realizau că sunt victime.