Un inginer a găsit o sumă de bani pe trotuar şi a predat-o poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Păgubaşul este aşteptat să îşi recupereze cei 1.300 de lei pe care i-a pierdut. Omul care a găsit bancnotele spune că nu s-a gândit nici-un moment ca să îşi însuşească un bun care nu-i aparţie.

La Poliţia din Râmnicu Vâlcea s-a prezentat azi, 14 august, Florin C. (41 ani), inginer, să aducă o sumă de bani. Bărbatul a povestit că a găsit bani aseară, în jurul orei 21.00, pe jos, în cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea. „Bărbatul a povestit colegilor poliţişti că nu s-a gândit în nici-un moment să-i oprească. S-a pus în situaţia celui care a pierdut banii! Dacă ar fi fost în locul celui/celei care a pierdut suma de bani, ar fi vrut ca cineva să-i fi adus la poliţie", a spus sinsp. Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea. „Niciodată nu mi-am însuşit nimic din ceea ce nu-mi aparţine, fie că este vorba de bani sau de bunuri. Au fost şi alte dăţi în care am fost pus în situaţii similare şi am procedat la fel", a declarat găsitorul celor 1.300 de lei.
Poliţia anunţă că persoana care a pierdut bunurile respective, sau cetăţenii care pot oferi indicii care să conducă la identificarea acesteia, sunt rugaţi să contacteze de îndată cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă « 112 ».

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi