Traficul pe Valea Oltului, perturbat cinci ore. Două accidente au avut loc unul după altul

0
Publicat:

Două evenimente rutiere produse joi dimineața, 9 mai 2024, pe DN7 / E81, au dus la blocarea traficului între Vâlcea și Sibiu, pe Valea Oltului, ore în șir. Au avut loc la nici 20 de kilometri distanță între ele, iar două victime au ajuns la spital.

Trafic perturbat pe DN7 Valea Oltului în Vâlcea ore în șir în urma unor incidente rutiere Foto Colaj

Primul incident s-a petrecut în jurul orei 4.00 între Călimănești și Brezoi, în Defileul Oltului și s-a soldat doar cu pagube materiale. Aici a fost semnalat un TIR răsturnat pe șosea.

„Polițiștii rutieri au intervenit azi-noapte pe Drumul Național 7 la un eveniment rutier. Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că la km 198, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, conducătorul unui autotren, un bărbat de 49 de ani, din județul Prahova, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se pe partea carosabilă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au transmis reprezentanții Poliției Județene Vâlcea.

Pompierii militari vâlceni au asigurat măsurile de prevenire și stingere și de prim ajutor medical. „La fața locului s-au deplasat forțe din cadrul Stației de Pompieri Brezoi cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ. În evenimentul rutier a fost implicat un autocamion frigorific răsturnat, care transporta īngheţatā. Nu au fost scurgeri de combustibil. Au fost asistate medical două persoane, ambele refuzând transportul la spital”, au precizat și reprezentanții ISU Vâlcea. 

Traficul pe DN7 / E81 a fost blocat total mai bine de trei ore pe Valea Oltului, fiind reluat în ambele sensuri abia după patru ore și jumătate.

Nici bine nu se reluase circulația când, la aproximativ 20 de kilometri depărtare de primul eveniment rutier, când un nou accident pe DN7 Vâlcea s-a produs în Bujoreni, de această dată soldat cu rănirea a două persoane.

„Din primele verificări, s-a stabilit că ar fi avut loc o coliziune frontală între două autoturisme (la km 179 + 200 m al DN7 / E81), conduse de o femeie de 61 de ani, din orașul Călimănești și o femeie de 35 de ani, din localitatea Bujoreni”, au transmis din nou reprezentanții Poliției. 

„Pompierii militari vâlceni au fost solicitați prin SNUAU 112, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și prim ajutor la un accident rutier produs pe raza localității Bujoreni. S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ. În urma accidentului au rezultat două victime care au fost transportate la UPU Vâlcea de către echipajele SMURD și SAJ”, au precizat și reprezentanții ISU Vâlcea.

Cele două victime sunt chiar șoferițele implicate în accidentul în urma căruia traficul a fost perturbat din nou pe DN7 în Vâlcea timp de aproximativ o oră.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!