Tragedie în Bucegi. Turist fără semne vitale după ce a căzut într-o prăpastie din zona Vârful Omu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salvamontişti

Salvamontiştii din Buşteni intervin duminică pentru a salva viaţa unui turist care s-a prăbuşit câteva zeci de metri în gol, într-o prăpastie din zona Vârful Omu. Prietenii bărbatului care au reuşit să coboare până la locul accidentului spun că omul nu mai prezintă semne vitale.

UPDATE ORA 19.00 Potrivit unui comunicat remis presei de Salvamont Buşteni, bărbatul căzut în prăpastie a fost găsit decedat.

”Acesta încerca să coboare de pe munte cu câţiva prieteni când a alunecat pe pământul ud de apă şi a căzut din poteca turistică aproape 100 de metri spre Valea Bucşoiului. Prietenii acestuia au ajuns primii la victimă şi au constatat că avea leziuni incompatibile cu viaţa.

Salvamontiştii din Buşteni care au ajuns la locul accidentului, au constatat decesul şi au pregătit victima pentru extragere, moment în care au mai primit o solicitare de la o tânără de 18 ani care suferise un traumatism cranian prin cădere cu pierdere de cunoştinţă. Salvamontiştii au întrerupt acţiunea de extragere a celui decedat şi au plecat imediat în ajutorul tinerei de 18 ani”, potrivit Salvamont Buşteni.

  Recuperarea trupului din Bucşoiu va fi continuată luni dimineaţăcu ajutorul unui elicopter, a precizat sursa citată.

Ştirea iniţială

......................................................

Accidentul s-a petrecut duminică la orele prânzului, pe un traseu din Bucegi. Potrivit salvamontiştilor, turistul care are în jur de 55 de ani, ar fi alunecat în prăpastie în timp cobora de la Vârful Omu prin  Creasta Bucşoiului. La un moment dat a alunecat şi a căzut spre Valea Bucşoiului aproximativ 60,70 de metri în gol. ”Colegii lui au ajuns primii la el şi au constatat că nu are semne compatibile cu viaţa”, a precizat Claudiu Vasilescu, şef Salvamont Buşteni.

O echipă de salvamontişti se află acum pe traseu şi încearcă să ajungă cât mai repede în zona în care s-a prăbuşit turistul, în speranţa că bărbatul va putea fi resuscitat.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €