România lucrului prost făcut: azil de un milion de euro pentru cinci bătrâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azilul de bătrâni din Fântânele FOTO Diana Frîncu

Un centru rezidenţial destinat persoanelor vârstnice pensionare, construit cu un milion de euro, fonduri guvernamentale, în comuna prahoveană Fântânele, este aproape nefuncţional la mai bine de doi ani de la inaugurare: adăposteşte 5 bătrâni, deşi are spaţiu pentru 50.

Ideea amenajării unui centru rezidenţial pentru pensionari la Fântânele (judeţul Prahova) a venit pe fondul unor scandaluri  provocate de apariţia unor aziluri clandestine, unde bătrânii erau ţinuţi în condiţii improprii şi supuşi la tratamente inumane. În 2009-2010 au avut loc mai multe descinderi ale Poliţiei în Ploieşti, Păuleşti şi Comarnic, la domiciliile unor cetăţeni care aveau asemenea aziluri clandestine.

Deşi în Prahova erau la acea vreme 14 centre destinate vârstnicilor cu nevoie speciale, acestea erau suprapopulate, iar pe listele de aşteptare erau alte câteva sute de solicitări. În acest context, îşi aminteşte Dumitru Mateiu, fostul primar al localităţii Fântânele, un secretar de stat din Ministerul Muncii, care era de prin partea locului, însoţit de un reprezentant al Direcţiei pentru Protecţie Socială, au venit în comună să se intereseze dacă există disponibilă o clădire sau un teren unde să poată fi amenajat un azil pentru bătrâni.

„Apăruse prin presă că la noi în comună există un sat unde nu mai locuieşte decât o singură persoană. Au venit la Fântânele un secretar din Ministerul Muncii şi cineva de la Asistenţă Socială să se intereseze dacă putem să le oferim o clădire pentru amenajarea unui azil. Ştiu că era nevoie mare atunci de spaţii pentru persoanele cu nevoi speciale. Le-am spus că nu avem clădiri libere, doar terenuri. Au mers, au vizitat, le-a plăcut zona şi au decis că vor construi la noi centrul pentru bătrâni, în ideea că vor repopula satul şi vor veni şi în ajutorul pensionarilor. Asta se întâmpla prin 2006-2007, cam aşa“, explică fostul edil al comunei motivul pentru care autorităţile au decis să construiască Centrul rezidenţial la Fântânele.

De la vorbă la faptă au trecut câţiva ani, astfel că azilul pentru bătrâni a fost finalizat în 2014 şi inaugurat în 2015, în prezenţa Ministrului Muncii de atunci, Rovana Plumb, şi a lui Mircea Cosma, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova. Construcţia a costat 5,3 milioane de lei (puţin peste un milion de euro), sumă la care Ministerul Muncii a contribuit cu cea mai mare parte, mai exact cu 4,2 milioane de lei, iar Consiliul Judeţean (CJ) - cu suma de 1 milion de lei.

Dotările căminului

Căminul pentru bătrâni are 25 de camere cu câte 2 paturi, cabinet medical, salon de terapie în grup, salon de relaxare, cabinet de fizioterapie, cabinet de energoterapie şi cabinet de recuperare şi ar fi trebuit să ofere asistenţă socială de lux pentru 50 de beneficiari, dar şi să asigure nu mai puţin de 48 de locuri de muncă, aşa cum era prevăzut în organigramă.

Imediat după inaugurare, autorităţile au realizat că azilul de bătrâni nu putea fi funcţional, deoarece cheltuielile ar fi trebuit asigurate din bugetul comunei. „Centrul era în proprietatea noastră, dar nu era făcut doar pentru comuna Fântânele, ci pentru întreg judeţul. Noi nu puteam susţine financiar, doar din bugetul comunei, funcţionarea acestui azil, aşa că am solicitat Consiliului Judeţean să-l preia“, a explicat fostul primar al comunei.

În condiţiile în care Primăria Fântânele nu avea buget suficient nici măcar pentru propriile cheltuieli, Ministerul Muncii aprobă ca Centrul să fie preluat de Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova, instituţie aflată în subordinea CJ. S-a întâmplat acest lucru în octombrie 2016 şi toată lumea aştepta ca azilul să devină funcţional.

Februarie 2017: doi bătrâni în azil

În februarie 2017, la centrul de la Fântânele erau internaţi doi beneficiari. Costurile lunare pentru serviciile oferite de azil depăşesc suma de 2.200 de lei de persoană, iar costul ar putea fi doar una dintre cauzele faptului că batrânii nu se înghesuie la Fântânele. În azil nu sunt acceptaţi decât bătrâni care nu au un handicap sau o afecţiune psihică, ci se pot descurca singuri. Aceste condiţii impuse pentru a fi acceptat în Centrul rezidenţial i-au făcut să se răzgândească pe cei care s-au arătat iniţial interesaţi. În tot acest timp, DGASPC Prahova este asaltată de solicitări venite din partea familiilor care nu mai pot îngriji un bătrân suferind de o afecţiune degenerativă progresivă a creierului, în special demenţe şi Alzheimer.

Situaţia din prezent

„Momentan în centrul de la Fântânele avem 5 beneficiari. Vă daţi seama că în aceste condiţii nu putem ţine funcţional centrul, aşa că am făcut demersuri la Ministerul Muncii, în speranţa că vom putea schimba destinaţia, să putem caza aici şi persoane cu diferite dizabilităţi, locomotorii de exemplu. Aşteptăm un răspuns. Probabil că într-o lună sau două se va rezolva. Noi am vorbit cu ministrul Muncii şi în principiu a fost de acord. Aşa vom putea reloca dintre beneficiarii noştri care se află acum în alte centre supraaglomerate din Prahova“, a declarat Bogdan Toader, preşedintele CJ Prahova.

Deşi au fost organizate concursuri pentru ocuparea a 11 posturi de asistenţi în cadrul centrului, candidaţii nu s-au înghesuit să participe, aşa că, în prezent, la Fântânele sunt angajate doar 8 persoane.

„Unii angajaţi au mai început să plece, pentru că simt şi ei că nu sunt eficienţi. În mod normal, conform grilei de personal de la Ministerul Muncii, ar trebui să avem un post, un angajat, la un beneficiar. Ne străduim să avem măcar un asistent la doi beneficiari. Acum nici măcar nu avem un director acolo. Ocuparea postului de director şi implicit plata unui salariu de câteva mii de lei nu se justifică acum, când sunt doar patru-cinci persoane cazate. Există însă un coordonator“, a mai explicat Toader.

Mai multe pentru tine:
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”