Ploieştiul reprezentat la Gala Premiilor în Educaţie, din această seară, de doi Andrei!
0
Emoţii mari pentru finaliştii din acest an ai Galei Premiilor în Educaţie, eveniment care se va desfăşura în această seară, începând cu ora 19.30, la Palatul Parlamentului!
Ploieştiul este reprezentat, în acest an, de doi concurenţi care au reuşit să ajungă în finalele secţiunilor „Profesorul preuniversitar al anului", respectiv „Elevul anului". Cei doi sunt matematicianul Andrei Dobre, în vârstă de 29 de ani, profesor la Grupul Şcolar de Transporturi Ploieşti şi Andrei Purice, elev în clasa a XII-a, la Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale" din municipiu, multiplu premiant cu aur şi argint la concursurile naţionale şi internaţionale de Informatică.
Gala din acest an cuprinde 11 secţiuni. În afară de cele două, enumerate mai sus, vor fi acordate premii şi la categoriile: „Bibliotecarul anului", „Cel mai bun proiect al anului", „Învăţătorul/ Educatorul anului", „Cercetătorul anului", „Facultatea anului", „ONG-ul anului în domeniul educaţiei", „Profesorul universitar al anului", „Şcoala anului", „Studentul anului".
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:























































