Ploieşti: Bal mascat pentru majoratul liceenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liceenii au apelat la o companie de teatru care le-a închiriat costumele pentru bal

Prinţese, piraţi, şcolăriţe, păpuşi, judecători, iepuraşi, Scufiţe Roşii şi multe alte personaje de poveste au dansat în sala unui hotel, până la miezul nopţii.

Elevii din clasele a XII-a ale Colegiului Naţional „Mihai Viteazul" au organizat vineri seară un bal mascat care marchează majoratul lor. „Este un bal cu tradiţie, organizat de mai bine de 10 ani, cu scopul de a marca momentul trecerii lor la viaţa de adult", explică Emilia Luchian, profesor de istorie.

Pentru a-şi pune în practică ideile artistice, unii dintre ei ai au apelat la o companie de teatru care le-a închiriat costumele, alţii au preferat să le realizeze singuri. „Mi-am făcut rochia din ziare, am folosit cam cinci ziare, pe le-am prins între ele. A durat cam cinci ore pentru a fi gata", spune tânăra Loredana Barbu.

La balul organizat pentru elevii colegiului au participat peste 100 de adolescenţi din 10 clase ale liceului. Totuşi, elevii vor pleca şi în Bulgaria, în luna mai, unde vor participa la banchet.

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil