Jojo „fură mireasa“ la Ploiești

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 13 mai, ploieștenii pot urmări la Cinema Premiera cea mai nouă premieră românească, în care evoluează Cătălina Grama, mai cunoscută sub numele de Jojo.

„S-a furat mireasa" este o comedie savuroasă în care Nina (Jojo), o şomeră fostă Miss Bârlad, sătulă de sărăcie şi de viaţa mai puţin palpitantă oferită de soţul ei, poliţistul Cornel (Costi Diţă), se hotărăşte s-o „fure" pe Marinela (Adina Galupa), mireasa unei nunţi de interlopi şi să ceară de la aceştia o răscumpărare care speră ea să îi poată asigura un trai mult mai bun.

Spre surpriza tuturor, mireasa răpită refuză cu încăpăţânare să se întoarcă la familia ei şi la proaspătul soţ, Jan (Sergiu Costache), un tip grosolan şi ignorant, cu care a fost forţată să se mărite de către tatăl ei (cinemagia.ro).

Filmul rulează de duminică până marți la orele 17:00, 19:00, 21:00, iar de miercuri și joi, de la 17:00 și19:00.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare