Două fetiţe din Ploieşti au nevoie de ajutor. Au rămas fără haine şi rechizite după ce casa lor a fost cuprinsă de flăcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apartamentul din Ploieşti unde locuiau cele două fetiţe împreună cu părinţii lor a fost complet distrus de incendiu. Este nevoie de haine şi rechizite pentru copii, dar şi de materiale de construicţii pentru renovarea casei FOTO Facebook

Două fetiţe din Ploieşti, în vârstă de 5, respectiv 10 ani, au nevoie de ajutorul nostru. Copiii au rămas fără haine, rechizite şi jucării după ce apartamentul în care locuiesc a fost cuprins de flăcări. Fetiţele au scăpat cu viaţă pentru că la momentul incendiului erau plecate de acasă.

Incendiul, izbucnit de la o maşină de călcat uitată în priză,  a mistuit aproape tot ce se afla în apartamentul situat pe strada Petrolului din Ploieşti.

 Mai mulţi voluntari, dar şi prieteni ai familiei celor două copile au făcut apeluri pe Facebook pentru ca oamenii care pot ajuta într-un fel sau altul să doneze orice, de la haine până la rechizite, jucării sau obiecte de mobilier.

Însă cel mai mult este nevoie de materiale de construcţii pentru că flăcările au distrus tot ceea ce se afla în casă.

"Bună seara! Prietena mea are nevoie de AJUTOR. Locuia într-un apartament din Ploieşti, care azi a ars complet. Are două fetiţe (5 ani şi 10 ani). Au nevoie de ajutor, oricât de mic. Se numeşte Lya Stanciu", este unul dintre mesajele postate pe reţeaua de socializare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele