Directorul SGU Ploieşti, Dan Ioniţă, a plecat din funcţie. Vezi motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Ioniţă, fostul director SGU Ploieşti

Dan Ioniţă a plecat, zilele acestea, dfin funcţia de director de la Servicii de Gospodărire Urbană, societate comercială deţinută integral de Consiliul Local Ploieşti

După aproape patru ani la conducerea ADPP Ploieşti, pe care a transformat-o, sub conducerea sa, în societate comercială, Dan Ioniţă a plecat de la conducerea instituţiei ploieştene. Despărţirea a avut loc zilele acestea, cu acordul părţilor.

„Am încetat contractul cu acordul părţilor. Am un nou proiect, în mediul privat, alături de câţiva foşti colegi de facultate. Este în afara Ploieştiului", a declarat Dan Ioniţă pentru cotidianul „Telegrama".

Plecarea directorului SGU Ploieşti vine după schimbarea conducerii Primăriei, în urma alegerilor locale din 10 iunie. Potrivit unor declaraţii făcute de noul primar al municipiului, Iulian Bădescu, Dan Ioniţă se afla pe o listă de cinci - şase directori care nu se aflau în graţiile noii conduceri. De altfel, el a fost, până de curând, unul dintre cei mai importanţi membri ai PDL Ploieşti.

Dan Ioniţă este al treilea director care părăseşte administraţia locală ploieşteană în ultimele săptămâni, după Răzvan Lungu şi Radu Popescu.

CITIŢI ŞI:

Şeful RASP Ploieşti şi-a dat demisia

Directorul RATP Ploieşti şi-a anunţat demisia prin sms

Dan Ioniţă a demisionat din PDL

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa