Cum erau încurajaţi românii să ceară rudelor din America medicamente vitale. Penicilina era furată la vamă şi trimisă în spitalele unde se tratau elitele partidului

Criza socio-economică din România care a urmat imediat după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi naţionalizarea marilor intreprinderi industriale, bancare şi de comerţ nu a afectat doar industria ţării, ci şi unul dintre cele mai sensibile domenii ale societăţii: asistenţa medicală.

Marile companii farmaceutice, dar şi spiţerii mărunţi care aveau afaceri de familie au fost hăituiţi de autorităţi, astfel că, începând cu anul 1948, România s-a confruntat cu o adevărată criză a medicamentelor. Penicilina, singurul antibiotic existent pe piaţă în acei ani, lipsea chiar şi din spitale şi devenise o marfă de contrabandă pe piaţa neagră, la care aveau acces doar cei care îşi permiteau să plătească bani grei pentru un flacon.

Informaţii despre criza medicamentelor din România, trimise la CIA de către spionii din anii 50

Era atât de gravă situaţia, încât românii care aveau rude în SUA erau încurajaţi să solicite pachete de la acestea în care să primească antibioticul vital. Pachetele venite de peste ocean erau însă controlate la vamă, iar din flacoane se extrăgea cea mai mare parte din medicament, astfel că la destinatar ajungea doar o mică parte din cantitatea de penicilină. Antibioticul era apoi trimis doar în anumite spitale din Bucureşti unde aveau acces elitele societăţii, membrii de partid şi familiile acestora, nu muritorii de rând.  

Aceste informaţii sunt prezente într-o serie de note informative desecretizate după mai bine de 60 de ani de CIA. Într-unul dintre documentele prezente în arhiva online a CIA şi desecretizate în anul 2013 se face referire la un raport informativ despre ”Medical supplies in Romania” (rezervele medicale din România n.r.).

Spitalul Brîncovenesc, dărâmat în anii '80 de Nicolae Ceaulescu, era supranumit „Catedrala Oamenilor Simpli“ FOTO Wikipedia

”Autorităţile din România reţin zece procente din medicamentele trimise în pachete din Statele Unite. Medicamentele sunt atât de rare încât autorităţile folosesc o seringă pentru a extrage o parte din conţinutul de penicilină din sticlele care conţineau mai mult de un milion de unităţi”, se arată în nota informativă.

Medicamentele produse în România, de proastă calitate

În acelaşi document se menţionează de asemenea faptul că în România, medicamentele erau produse în cantitate limitată şi erau de proastă calitate. Cu penicilină adusă pe ”sub mână” din Statele Unite erau trataţi doar membrii de partid importanţi, se mai arată în documentul citat. Aceştia aveau un spital dedicat lor. Numele unităţii medicale nu este indicat în documentul CIA, fiind precizată doar zona unde se afla ”near the Domeni Park in Bucharest” (lângă parcul Domenii din Bucureşti).

Spitalele împărţite pe categorii sociale. Şefii de partid, trataţi la Elias

Informatorii CIA explicau într-o notă informativă datată în 23 ianuarie 1953 că, în Bucureşti, spitalele erau împărţite pentru fiecare categorie socială. Erau spitalele normale pentru publicul larg, apoi spitale pentru persoanele cu funcţii în guvern sau pentru rudele lor şi spitale rezervate doar membrilor de partid. Aşadar Spitalul Elias din Bucureşti era rezervat încă din anul 1953 membrilor Comitetului Central al Partidului Muncitoresc, Clinica Dr. Gerota era rezervată pentru oficiali din Ministerul de Interne, Spitalul de Stat Nr. 23 ”Iubirea de oameni” era rezervat pentru muncitorii şi personalul de la ziarul Scânteia, organ de presă al Partidului Muncitoresc Român.

”Când un important membru de partid se îmbolnăvea primea o atenţie deosebită şi cel mai bun tratament, iar întregul staff se concentra în beneficiul pacientului. În schimb, muncitorii de rând primeau doar o îngrijire simplă, mult inferioară celorlalte categorii de pacienţi”, se menţionează în nota informativă către CIA.

De regulă, muncitorii de rând care se îmbolnăveau primeau ajutor de la Circa Medicală de cartier şi ajungeau la spital doar dacă starea lor era extrem de gravă. Doar dacă se interna în spital, pacientul de rând avea parte de medicamente gratuite, în rest tot ce însemna tratament se plătea, iar pastilele de orice fel se obţineau cu greu. Într-un raport informativ către CIA din anul 1954 se arată că existau doar două ambulanţe în tot Bucureştiul, iar de ele aveau parte doar persoanele importante.

Penicilina a fost descoperită în 1928 de Alexander Fleming FOTO blog.cofm.es

Românii săraci vindeau pe piaţa neagră antibioticul prescris de medic pentru ei

Singurii medici care aveau dreptul să prescrie antibiotic erau cei care lucrau la Circă sau în spital, nu şi cei care practiau medicina în particular. Aşa explică informatorii CIA cum de s-a ajuns ca în România anilor '50 să existe o adevărată piaţă neagră a antibioticelor în care erau implicaţi medici şi pacienţi deopotrivă. Medicul prescria o cantitate mai mare de antibiotic, iar substanţa era împărţită ulterior între el şi pacient, se arată în raport.

De multe ori, spun infromatorii, pacientul nici măcar nu mai lua antibioticul, ci îl vindea pe piaţa neagră la suprapreţ. Deja în anii 1954, piaţa neagră a medicamentelor, dar şi a produselor aduse din Vest începuse să se calmeze, la intervenţia agresivă şi constantă a Miliţiei. Erau controlate în special zonele de frontieră, cu precădere portul şi gara din Constanţa, unde comerţul cu produse de contrabandă înflorise după Al Doilea Război Mondial.

Se vindeau bine, spun notele informative ale CIA, ceasurile elveţiene, produsele din nylon (ciorapi de damă) şi mai ales antibioticele (penicilină, streptomicină) aduse din America, Franţa, Belgia şi Danemarca sau Remifon (probabil Rimifon, un antibiotic folosit pentru tratarea tuberculozei), adus din Elveţia.

Penicilina trata bolile venerice

”Acum 40-50 de ani, gonoreea şi în general bolile venerice era foarte frecventă şi penicilina era în speical folosită pentru tratarea lor. Când a apărut penicilina, se vindecau de aceste boli venerice cu o doză de două sute de mii de unităţi, cel mult 400 de mii de unităţi. Dar apoi, datorită abuzului, penicilina a fost înlocuită pentru că nu mai era eficientă. Din cauza proastei educaţii, antibioticul era folosit la primul puseu de febră. Mi-aduc aminte că erau două tipuri de penicilină F şi V, injectabilă şi pe cale bucală. Nu mai are nicio valoare la ora actuală. Poate greşesc, se mai foloseşte în pusee din acestea de amigalită. Acum se folosesc cefalosporinele. În anii imediat de după război era o cu totul altă medicină, amputaţiile fiind frecvente ”, explică medicul Bartolomeu Zaharia, specialist în neurochirurgie şi fost şef de secţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Tot raportorii CIA expilcau în notele lor informative motivul pentru care se ajunsese în această situaţie. Într-o notă desecretizată, care datează din anul 1953, se precizează că toate laboratoarele farmaceutice care existau în România înainte de război (la Roche, Ciba, Byer) au fost naţionalizate şi preluate de Centrala Industrie Farmaceutică CIF, această fiind singura instituţie din ţară în acei ani care fabrica produse farmaceutice. Existau fabrici de medicamente la Bucureşti şi Cluj, iar la Făgăraş se fabrica DDT şi alte insecticide.

Penicilina confiscată la graniţă

Ce nu se putea produce în ţară se importa din URSS, se arată în documentul citat, şi tot de acolo era adusă şi vitala penicilină, însă era de foarte slabă calitate, menţionează informatorii CIA. Preţul acesteia, atunci când era disponibilă în farmacii, era de 3.500 lei pentru 3 milioane de unităţi, însă pe piaţa neagră preţul se tripla. ”Când românii primeau în mod individual <<sulfa drugs>>, penicilină sau streptomicină de la rudele lor din Statele Unite, oficialii de la graniţă confiscau cea mai mare parte şi trimiteau la adresă doar cantităţi mici. În 1951, în Bucureşti circulau zvonuri, care spuneau că pentru fiecare evreu care dorea să migreze în Israel, guvernul israelian trebuia să plătească României o anumită taxă în antibiotice ”, se menţionează în informaţia secretă către CIA.

La începutul anilor 50, autorităţile române au început demersurile pentru amenajarea unui laborator unde să poată fi produsă penicilina. În raportul CIA se precizează că iniţial Sinaia a fost aleasă drept primă destinaţie pentru o primă fabrică de antibiotice, dar proiectul a eşuat. Este cunoscut deja că, în România, penicilina a fost produsă ulterior la fabrica din Iaşi, dar abia în anul 1955.

Bolnavii săraci aveau liber la mătrăgună şi mentă

În aceşti ani de după cel de-Al Doilea Război Mondial, farmaciştii era hăituiţi. Mulţi dintre ei au fost obligaţi să se pregătească timp de cinci ani la Universitate, în timp ce toate farmaciile lor au fost închise (1949). ”Doar trei din douăzeci mai aveau permisiunea să funcţioneze”, spun în rapoartele lor informatorii CIA. Au avut loc chiar şi percheziţii la domiciliile spiţerilor. Autorităţile se temeau ca aceştia să nu fi dosit medicamente, în ideea de a fi vândute ulterior pe piaţa neagră. Dacă în timpul percheziţiilor domiciliare erau găsite medicamente, farmaciştii erau pedepsiţi pentru ofensă adusă statului. Rămaşi fără obiect de activitate, mulţi dintre farmacişti au fost nevoiţi să-şi caute altă sursă de venit.

Dacă antibiotice nu se găseau pe piaţa liberă şi prea puţine erau în spitale, autorităţile române au promovat un proiect complementar industriei farmaceutice clasice. Astfel, Ministerul Agriculturii a promovat cultura plantelor medicinale. În raportul CIA din 1951 se precizează că menta, busuiocul şi mătrăguna erau printre cele mai comune ierburi medicinale care se plantau şi vindeau în magazinele specializate, în special din Braşov, se arată în documentul citat.