Splendoare în zona montană a Argeșului. Vârfuri de peste 2.500 de metri, surprinse într-o fotografie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zona montană a Argeșului e splendidă în fiecare anotimp. O imagine care surprinde toate vârfurile de peste 2500 de metri înainte de a fi total acoperite de zăpadă, distribuită de Salvamont Argeș, e grăitoare în acest sens.

Cele mai înalte vârfuri din Argeș. FOTO: Cezar Ionut

O fotografie chiar face cât o mie de cuvinte. Poate și mai mult, dacă vorbim de peisaje care îți taie răsuflarea. Unul dintre ele a fost imortalizat de Cezar Ionuț, un fotograf pasionat care a suprins într-o singură imagine impresionantele înălțimi din zona montană a Argeșului.

O mică parte din zona montană argeșeană. Cu excepția plaiului din stânga jos care este în Vâlcea, tot ceea ce vedeți se află în Argeș, fiind zona noastră de responsabilitate. Adică vârfurile Lespezi și fratele său Calțunul, aflate în curtea noastră, împreună cu Negoiu care este "babă de gard" între noi și frații sibieni, ca sa menționăm doar vârfurile peste 2500 de metri din fotografie. Vă urăm drum bun, în siguranță!”, a scris, pe Facebook, Salvamont Argeș.

Imaginea, postată sâmbătă pe pagina de Facebook a Salvamont Argeș, are sute de aprecieri. 

Aviz amatorilor de drumeții

Pentru cei care își vor petrece vacanța în munte și sunt interesați să facă drumeții (obligatoriu doar în zonele accesibile) nu doar să admire de la poale cele şapte vârfuri de peste 2500 de metri altitudine ale spectaculoşilor Munţi Făgăraș, salvatorii montani recomandă purtarea unor bocanci care să ofere aderență, să protejeze zona gleznelor, dar care să asigure în același timp și confortul termic atât de necesar în aceste condiții.

În același timp purtați haine adecvate pentru sezonul de iarnă, care să vă protejeze atât de frig cât și de precipitații sau vânt, colțari, lanternă frontală cu baterii de rezervă, bețe de trekking. Aveți în permanență un telefon încărcat pentru a putea cere sprijinul salvatorilor montani”, transmite Salvamont Argeș.

Luați în rucsac și ochelari de soare/schi cu factor de protecție UV, pentru a vă proteja ochii. Aveți în vedere că la munte vremea este schimbătoare, condițiile meteo se pot modifica radical într-un interval foarte scurt de timp, iar pe măsură ce urcați la altitudine, temperatura scade considerabil.

Muntii Făgăraș - noiembrie 2022. FOTO Facebook Salvamont Argeș

Planificați-vă drumeția astfel încât să aveți o marjă față de timpul normal de parcurgere ținând cont de faptul că perioada de lumină s-a redus considerabil și deplasarea în condiții de vreme rece este mult mai greoaie.

„Pe munte, în condiții de zăpadă și frig, hidratarea este foarte importantă, deci vă recomandăm să luați la dumneavoastră lichide, de preferat calde, pe care le puteți transporta în termos, nu recomandăm băuturile carbogazoase sau alcoolice. Puteți obține toate informațiile necesare unei drumeții în siguranță de la Dispeceratul Național Salvamont apelând numărul de telefon corespunzător sintagmei 0salvamont sau de la salvatorii montani pe care îi găsiți în toate Bazele și punctele Salvamont Argeș.”, mai transmite Salvamont Argeș.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”