Povestea fascinantă a fostului comandant al Aeronauticii Regale Române: de la pilot de avion la scriitor şi traducător

Comandant al Aeronauticii Regale între 1944 şi 1947, generalul Constantin Argeşeanu a avut o carieră fascinantă, fiind ofiţer de geniu, pilot de avion, traducător, poet şi prozator, luptând inclusiv în Primul Război Mondial, unde s-a bucurat de aprecieri pentru faptele sale de vitejie.

Constantin Argeşanu s-a născut pe 17 septembrie 1892, în localitatea Târgu Dealului, astăzi oraşul Ştefăneşti din judeţul Argeş, şi s-a stins din viaţă pe 19 ianuarie 1964, la Bucureşti. Fiu al Zafirei (născută Popescu) şi al lui Emanoil Argeşanu, Constantin Argeşanu a absolvit liceul la Piteşti, apoi a urmat cursurile institutelor militare din Bucureşti şi Potsdam, devenind după absolvire ofiţer de geniu.

Constantin Argeşanu a participat activ la Primul Război Mondial şi a fost lăudat pentru faptele sale de vitejie. S-a remarcat prin eroismul său în special în luptele de la Mărăşti. În perioada 1926-1927 a urmat cursurile şcolii de pilotaj din Tecuci. În 1927 a obţinut brevetul de pilot militar. După cum spune profesorul de istorie Constantin Vasilescu, ”În calitate de ofiţer de aviaţie, Constantin Argeşeanu a primit posturi de comandă, prima oară la Iaşi timp de nouă ani, între 1928-1937, apoi la Bucureşti, atingând apogeul carierei sale între 1944 şi 1947, când, general fiind, a deţinut funcţia de comandant al Aeronauticii Regale Române. Membru al Societăţii Scriitorilor Români, a avut după 1948 mai multe atribuţii în conducerea Uniunii Scriitorilor. Începând din 1908, a colaborat intens la periodicele vremii, între care, în mod susţinut, la „Dumineca”, „Universul literar”, „Greierul” (Iaşi), „Adevărul literar şi artistic”, „Rampa”, „Opinia”, „Tot”, „Cadran” (Iaşi), unde a făcut parte din redacţie, „Aripi româneşti”, „Poporul” (ca prim-redactor), „Papagalul”, „Aripi noi” şi multe altele, cu versuri, proză şi articole. Iniţial, a semnat Const. Em. Popescu-Piteşti, C. Em. P. Argeşan, apoi şi C. Arg., C.P. Argeşel, Don Carlos, Ion Brambura, Nichifor Coţcariul”.

I-a tradus pe Puşkin şi Cehov

Debutul literar al lui Constantin Argeşanu s-a produs în 1908 cu mai multe poezii în revista „Veselia”. După cum precizează Constantin Vasilescu, ” Tristeţea fără nume, rău atribuit mai degrabă condiţiei umane, a generat şi lirismul sumbru din prima lui carte de versuri, „Cântecele tavernei” (1922). Autorul şi-a afirmat conştiinţa de poet damnat, care a scris într-o „carte blestemată” despre „adevărul vieţii” împreună cu Al. Bibescu, semnează şi o insignifiantă dramă în versuri, „Ferdinand Catolicul” (1929). Cea mai importantă faţetă a scrisului său - umorul - este ilustrată de proză, în mare parte apărută doar în periodice. Cu supratitlul „Vacanţele unui trubadur” sau separat, el a publicat schiţe care tratează, într-o manieră uşoară, glumeaţă, aspecte ale vieţii citadine, mondene. Scrierile adunate în volumul „Drumuri albastre” (1937) alcătuiesc o evocare nostalgică a începuturilor aviaţiei militare româneşti”. Mai multe dintre prozele lui Argeşanu au fost traduse în limba rusă. În colaborare sau singur, Constantin Argeşanu a tradus numeroase versiuni în română din literatura rusă şi sovietică ale unor autori faimoşi precum Puşkin sau Anton Cehov.