Lucrări impresionante care vorbesc despre masacrul prin care a trecut oraşul Kragujevac din Serbia, expuse la Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrarea care a primit Premiul oraşului Ingolstadt, Germania – Hikmet Cil, Turcia. Foto: Primăria Piteşti

În ultimii 40 de ani, oraşul Kragujevac din Serbia a devenit cunoscut, la nivel mondial, drept o „capitală anti-război” şi una a caricaturii, în general, prin intermediul Salonului Internaţional de Caricatură Anti-Război.

Desene asemănătoare picturii naive sau opere ale celor mai inteligenţi maeştri ai caricaturii, lucrările expuse în această perioadă la Expoziţia Internaţională de Caricatură Anti-Război – Kragujevac, ajunsă la cea de-a 21-a ediţie, exprimă inspiraţia provenită dintr-o idee universală de condamnare a războiului, a violenţei şi a distrugerii, singurul lor scop fiind apelul la bunul simţ pentru a aduce pacea în lume.

Manifestarea bienală este organizată de municipalitatea din Kragujevac - Serbia, oraş înfrăţit de peste 40 de ani cu Piteştiul, în memoria masacrului din 1941, din timpul ocupaţiei germane, când sute de civili nevinovaţi au fost executaţi într-o singură zi.

La cea de-a 21-a ediţie a concursului organizat de către Salonul de Caricatură Anti-Război au fost jurizate 987 de creaţii realizate de cei 469 de caricaturişti participanţi, din 47 de ţări.

Expoziţia lansată în această toamnă la Muzeul Memorial „21 Octombrie”, din Kragujevac, prezintă spre vizionare cele mai apreciate caricaturi, printre care şi cele care au fost premiate, una dintre acestea primind trofeul oferit de către municipiul Piteşti – lucrarea aparţinând caricaturistului Ramiro Zardoyas, din Cuba.

Lucrări impresionate care vorbesc despre masacrul prin care a trecut oraşul Kragujevac din Serbia, sunt expuse şi în municipiul înfrăţit,  Piteşti

Lucrarea care a primit Premiul oraşului Bielsko-Biala, Polonia – Alireza Pakdel, Iran

Impresionantele lucrări, expuse în Piteşti

Expoziţia Internaţională de Caricatură Anti-Război Kragujevac 2021 a fost promovat intensiv la nivel mondial, lucrările fiind prezentate în numeroase oraşe şi organizaţii din întreaga lume.

Aşa se face că în acest zile operele de artă pot fi admirate şi în România, la Piteşti. 

Printre cele peste 40 de oraşe din 20 de ţări ce găzduiesc caricaturile premiate se numără şi municipiul Piteşti, acestea fiind expuse, în prezent, în Holul Mare al Primăriei Piteşti", precizează Primăria Piteşti.

  

Lucrări impresionate care vorbesc despre masacrul prin care a trecut oraşul Kragujevac din Serbia, sunt expuse şi în municipiul înfrăţit,  Piteşti

Lucrarea care a primit Premiul oraşului Piteşti, România – Ramiro Zardoyas, Cuba

Vă recomandăm să mai citiţi:

 Cum se aranjau căsătoriile de altădată. „Dacă părinţii nu ajungeau la un consens, nu mai erau şanse până la următoarea clacă-n post”

Un şofer a fost surprins de o cameră de bord cum depăşeşte o maşină pe banda de urgenţă, pe A1 VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat