Legea incompatibilităţii-favorabilă pentru primari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea adoptată ieri de Parlament dă o gură de oxigen în special primarilor din mediul rural, pentru care A.N.I. devenise o sperietoare. Cei mai mulţi spun că pot acum să acceseze fonduri europene fără teama de a se mai trezi acuzaţi de incompatibilitate. Primarii din Argeş spun că, în felul acesta ,s-a făcut dreptate.

La nivelul judeţului Argeş, din cei 102 edili, 10 aveau probleme, cu A.N.I.  Noua lege însă îi face să respire uşuraţi, mai ales ca la niciunul nu există o pronunţare definitivă a instanţei. Aşa că, toate procesele care sunt pe rol vor dispărea în cel mai scurt timp. Primarii spun că, de acum încolo, vor putea munci fără alte griji. Este şi cazul edilului comunei Albota, care, de frica A.N.I., nu a reuşit să acceseze decât patru milioane de euro, pentru canalizare. În aceeaşi situaţie este şi vecinul din comuna Bradu, care nu se poate lăuda cu mari reuşite. Legea nu se aplică retroactiv, în cazul edililor condamnaţi definitiv, ea urmând să producă efecte după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”