EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criminalul a fost reţinut într-o pădure aflată aproape de locurile celor cinci crime FOTO: Denis Grigorescu

Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.

Bărbatul, cunoscut cu probleme psihice de câteva decenii, şi-a ucis pe 9 august cu pietre sora, fratele, părinţii şi nepoata. Masacrul a fost descoperit de către cumnatul asasinului, medic militar în Piteşti. Asasinul a fost prins într-o pădure din apropierea locului masacrului şi a încercat să se sinucidă, fiind imobilizat la timp.

”Comisia de evaluare i-a eliberat în 2004 acestui bărbat certificat pentru handicap accentuat permanent. Bărbatul nu a mai avut reevaluări de atunci, nu a solicitat nici familia sau el. Noi facem reevaluări la persoanele cu handicap permanent doar dacă familia solicită acest lucru, ca urmare a agravării stării de sănătate, la sesizări sau prin Ministerul Muncii, prin Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap. La momentul evaluării din 2004, bărbatul nu figura cu venituri, nu ştiu ce s-a mai întâmplat ulterior. Din 2004, familia acestuia nu a mai solicitat reevaluare”, a declarat în exclusivitate pentru ”Adevărul” doctorul Claudia Radu, preşedintele Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din Argeş, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Argeş.

Autorul celor cinci crime a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat miercuri, 10 august, în faţa judecătorilor de la Tribunalul Argeş, cu propunere de arestare pentru 30 de zile.

Vă mai recomandăm şi:

Sentinţă pentru bărbatul care şi-a ucis concubina din gelozie. Crima s-a petrecut în faţa copilului lor, de doar patru ani

De ce nu-l poate pedepsi Justiţia pe un individ care a tăiat o femeie, pe faţă şi pe mâini, cu cuţitul

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”